ma enerveaza…teribil de mult…si totusi…imi place.

In unele momente am senzatia ca imi face in ciuda, stand ingamfat in poza, tragand din tzigare. Nici lui nu-i convine situatia. Stiu asta. Instinctul feminin. Al 6-lea simt cum s-ar zice… Sa-l sun? Mai bine nu. M-am saturat sa fiu mereu cea care lasa. Iar ma ia de fraiera. Dar nici asa nu e bine. Casa, servici, prieteni si iar casa… cate un examen pe ici pe colo… ceva lipseste. Azi am stat o ora cu telefonul in mana, gata sa sun. M-am abtinut. Nu. Nu mai sun eu. Dar e greu sa ma abtin. Ii simt lipsa. Teribil de mult. Of! si sunt sigura ca si el gandeste la fel. Ne-am nimerit … unul mai mandru decat celalalt. Stiu… ne place sa ne “vanam”…dar parca de data asta e prea mult. Deja imi lipseste si nu e vorba de telefoane sau intalniri… e vorba de ideea in sine…de persoana. Chiar daca e acolo, in poza, stiu ca de fapt nu e. Nu e unde trebuie, gandindu-se la cine trebuie. Nu mai inteleg nici eu nimic. In curand or sa-mi dea lacrimile. Ba nu. Eu nu sunt asa. Sunt tare, k deobicei… nu plang si nu sunt trista… daca si eu as fi, atunci ce s-ar alege de ceilalti? Nu. stalpul de rezistenta al gashtii nu trebuie sa cedeze. Sau… Uneori ma gandesc ca sunt prea dura. Sa-mi fi ajuns? Oare? Nu. Nu sunt asa. Nu sunt egoista. Desi as vrea. Macar pentru o zi. O strangere in brate… o vorba dulce… s-au dus vremurile… timpul trece si noi nu putem ramane in loc. Nu ne putem astepta… desi nici nu putem inchide ochii prea brusc. Bine m-am convins. O ultima sansa. Dar oare merita? Eh!… ce mai conteaza acum? Nu e prima oara cand ma ard. Si totusi, cateodata doare prea tare. Inima? Nu cred. Pe undeva pe langa…posibil. Oriunde ar fi e un sentiment tare inconfortabil. Iubesc? Asta clar nu! Desi nu stiu cum e sa simt iubire… asa ca orice as spune mint. Nu vreau sa mai mint! Ma aude? Nu. Sunt tot singura. De ce? Pentru ca asa am ales. Eu. Cateodata sunt geloasa…chiar nervoasa… Pe cine? Pe viata, ca trece pe langa mine si nu-mi da un shut sa ma trezesc la realitate. Deja incepe sa nu-mi mai placa. Aaaa… nu de el… de mine. El ramane tot acolo…undeva…posibil…probabil. Poate intr-o buna zi…? Nu. Va fi tarziu. Va fi prea tarziu cand ne vom trezi amandoi la realitate. Totusi ar fi frumos sa traim intr-un univers comun. Dar se pare ca nu vrem…niciunul. Cel putin nu inca. Dar daca ma gandesc mai bine pe el nu l-am intrebat nicicand… E ok!… nici el pe mine. S-a hotarat! Nu ne potrivim. Si totusi aratam asa bine unul langa celalalt. Nu. Traim in lumi diferite.

Opritzi-ma!!! a inceput sa sune ca o telenovela…nici nu vreau sa ma gandesc. Astea au toate “happyend”-uri. Nu mai vreau iluzii!!! As vrea sa mi le scot din cap. Pe toate. Dar nu pot. S-au intiparit bine. E de bine sau de rau? Nu pot sa spun. E inca devreme. El inca nu stie ca am scris. Si cred ca nici nu o sa-i spun. Nu vreau sa afle. O sa fie secretul meu. Oricum, nu cred sa schimbe ceva. Si nici el. E prea mandru. Si asta ma termina pe interior. Ca nu are curaj. Ca nu poate sa zica nimic. Ia totul in gluma. Crede ca ne jucam… Nu-l condamn… si eu fac la fel. Si mie mi-e frica si nu cred sa am vreodata puterea sa zic ceva. O sa stau, sa inghit in sec si sa astept. Da. Probabil asta o sa faca si el. Suntem doi indecisi.

Stai! Trebuie sa mananc o bomboana… altfel o sa ma intristez prea tare… si n-o sa mai reusesc sa adorm la noapte. Ce zic eu? Noaptea e deja pe sfarsite… si da! eu tot la el ma gandesc. Nu-mi vine sa cred. De-ar sti si el in ce stare m-a bagat… Of! Dar nu sunt eu asta. Odata cu venirea serii intru in transa. Parca ma transform. E o fata a mea pe care nu o vazusem pana acum. Sau poate o stiam dar nu vroiam sa o accept. Totusi… viata e dura! noi trebuie sa fim mai duri k ea no matter what!… da… ma recunosc… sunt inca eu. Pentru o clipa ma pierdusem. Mi-e somn. Ma dor ochii. Lumina e puternica. E noapte. In curand o sa-mi lacrimeze ochii. Nu… nu pentru el! Am ochii sensibili. Lumina e de vina. E foarte aproape… spre deosebire de el care e departe… Cateodata mi-as dori sa pot plange dupa el. Dar nu pot. Ceva ma retine… ratiunea… da… tot timpul a fost mai puternica decat vointa mea. Desi daca m-as descarca poate as reusi sa adorm. Sau nu. Oricum nu voi sti niciodata. Eram sigura… asa mi se intampla mereu. Raman cu indoiala. Apropo de asta, oare el a adormit? Oare se mai gandeste la mine? Ce tot zic? El sigur doarme de cand a ajuns acasa. E obosit. Munceste mult. Da… si eu am obosit. Am obosit sa ma gandesc la el. Oare are sens? Oare mai are vreun rost sa scriu? Deja nu-l mai plac. Mi-am amintit ce a facut. Nu!..Iarasi mint! Mi-am amintit de un film… “10 things I hate about you”. Imi place Julia Stiles. Ma regasesc in replici… hell no!… in tot filmul… desi in momentul asta o singura fraza imi mai amintesc “… I hate the way I don’t hate you. Not even close, not even a little bit, not even at all…”.Da… mi se potriveste. Mie si lui. Si asta ma macina. Ar trebui… ar trebui sa nu mai vreau sa aud de el. Are un nume comun. Si la fiecare auz al lui tresar. Din reflex… dar nu e el. Nu e vocea dulce ce-mi improspata auzul odinioara. Nu sunt replicile taioase ce ascundeau atata miere. Nu e privirea de “macho” ce ma intampina mereu… hmmm… ce privire prefacuta avea… dar eu stiam mai bine si intram in joc… joc de cuvinte, joc de sentimente. Da. Poate asta e! Poate ne-am jucat prea mult. Cu cat ma gandesc mai mult la el, cu atat vad cat de mult semanam noi doi. Pe mine ma cunosc… cred ca il cunosc si pe el… Poate inteleg. E bine ce fac? Oare e bine ce scriu? Ehee… de-ar fi atat de simplu… de-as putea sa vorbesc cu el… doar noi doi… departe de realitate. Nu. N-ar vrea. Sau poate n-ar putea… Stiu asta. Nici eu n-as putea. Recunosc! Mi-e frica. De ce? probabil de acelasi lucru ca si lui… poate respingere?

Inca sunt uimita. Nu mi s-a mai intamplat pana acum. Of! Si aveam un scut atat de bun… cum am lasat sa se intample una ca asta? Mi-e greu sa ma gandesc. Si pe partea cealalta, mi-e greu sa ma opresc din scris. Sunt inca in transa. Sunt inca prinsa de imaginea lui. Of! Inca ii vad tzigarea. Zicea ca se lasa. Ca ne lasam impreuna. Nu mai vreau. Dar ii vad buzele, ii vad ochii, si nu pot sa ma opresc din scris. De ce sunt asa? De ce sunt prea mandra ca sa recunosc? Mi-e dor de el. Gata, am spus-o! Dar shhtt! E micul meu secret. Eh, el oricum nu aude. E prea ocupat. Si as vrea sa fiu langa el… dar parca ma impinge inapoi. O face involuntar… Il iert… dar continua… ma raneste… si o face inconstient. Daca ar sti…? Oare…? Nu! Nici nu incape discutie!… nu va sti. Sunt… sunt si eu la fel de mandra ca si el. Am avut grija de mine pana acum si o sa am si in continuare. Nu e nevoie de el. E doar un capriciu. Trec si peste asta. Plec la schi. Poate o sa cad, o sa ma lovesc la cap si o sa-mi treaca. Mda… de parca problema ar fi acolo. Vreau sa dorm… si sa visez… nu pe el… pe altcineva. Unde-i vascul acum? Nu se poate! Iar ma apuca! Mi-e greu. Si as vrea sa vorbesc cu cineva. Cu cine? In jurul meu domneste superficialitatea, ignoranta… nimeni nu ar intelege. Gata… am gasit! Stiu pe cineva care m-ar intelege. hmmm… ba nu! E un el. L-as rani povestindu-i… nu-mi place situatia. Oare mai am vreo sansa? vreo speranta? Atat as vrea sa mai stiu, daca mai are rost…

Cum a trecut timpul!… deja e dimineata. Iar m-a tinut treaza toata noaptea. Ma simt ca in poemul lui Eminescu. Da. Trebuie sa-l gasesc pe “Catalin”… … … dar daca apoi, Luceafarul coboara? Nu… tin minte… nemuritor si rece!

Straniu…

Am inceput sa scriu despre Alina si am terminat sa scriu despre mine.

Trist…

Dar oare e destul de convingator?

Of!… ce bine ca nu fumez!