Si cum nu-i frumos sa ma las rugata: “Bonsoir monsieur, avec plaisir!”… si ma duc…
Ce vals!… Ce tango!… Ce pasi!… nu mai stiu nimic. Nici nu-mi simt picioarele miscandu-se. De ce? Pentru ca toata atentia mea este asupra lui… este de-a dreptul fermecator! Ce vad? Pasiune… Dorinta… Placere… Se vede in ochii lui ca danseaza doar pentru ca vrea… pentru ca asa simte… Nu conteaza parerea celor din jur, nu are urechi pentru chicoteli si critici… dar eu? Eu sunt deja in lumea lui… plutesc… ma ia de mana… si… invartindu-ma… uit de tot. Unde eram?… Cu cine eram?… Ce faceam?… S-a sters tot din mintea mea… mai vad decat imaginea lui incadrata de lumini sterse.
Ne invartim… si ne tot invartim… si la un moment dat simt ca nu mai ating cu picioarele jos… viteza e din ce in ce mai mare… iar daca la inceput m-am simtit stangace, acum simt ca zbor… si rad!… da… un ras dintr-ala prostesc… si un zambet idiot de nu ti-l poti sterge dupa fata pentru ca nu l-ai intentionat si nu poti sa te abtii… si de fapt nu iti dai seama de el decat la final, dupa ce totul s-a sfarsit. Este totusi un sentiment emotionant de pace… de caldura… de soare (desi e intuneric)… fara griji… fara ganduri… doar cuvinte… versuri… si incepuram sa cantam. Realizam ca ne prostim?… Da… dar in locul unde ne aflam chiar nu conteaza… suntem undeva deasupra tuturor , unde nu ne poate atinge nimeni. Nu stiu unde este al noualea cer… si nu cred ca am fost vreodata acolo… de ce?… pai mi-as fi dat seama… ca mi-e teama la mari inaltimi… desi daca stau sa ma gandesc, nu cred ca mi-as fi dat seama oricum… Surasul lui pur, sincer… valsul… muzica de pian… miscarile gratioase si zambetele impartite in stanga si in dreapta nu mi-ar fi dat voie… sunt vrajita. Imediat, langa noi, apar doi pitici de vreo 4-5 anisori si vor sa ne imite… Se uita la noi si rad… sunt extraordinari de dulci!… ii luam cu noi la dans si deja ma simt ca la gradinita… dansand in iarba, cu o coronita de flori in cap… Ce frumos!… dar stop!… muzica se opreste… ma impiedic debusolata… urmeaza plecaciunea… sarutul mainii… eu inca ma dezmeticesc… Se aud aplauze!!!… Ce?!? … revenim la realitate… suntem totusi in centru la fantana si ne dam in spectacol in fata Craiovei… dar hei!… oamenii aplauda… inseamna ca nu a fost chiar asa rau, nu?
