later edit: Booha College Beach Party – bilant

Acum ca am primit si invitatia… dau si eu mai departe la doritori… si sper sa ne vedem la mare!

aaa… inca ceva… nu mai dati click pe link-uri in poza!!! E DOAR O POZA… aveti link-urile mai jos

Formularul de invitati

Another Booha College Party

Si dupa cum ne-am obisnuit deja cu petrecerile… se anunta una mare mare… la mare! … Booha College Beach Party!… CAND?… magica zi de 9 august 2009… UNDE? Una dintre cele mai frumoase plaje virgine de pe litoralul romanesc –> plaja Tuzla… intre Costinesti si Eforie (de fapt n-am fost nicodata acolo, dar google is my friend!)… CUM? tren, masina, microbuz, picioare, fiecare cum poate, cum il lasa buzunarul si simtul aventurii… DE CE? Pai… de ce nu! 300 tineri din toata tara, muzica buna, intrare la party 20 ron si OPEN BAR… eu zic ca suna bine!

Si ca sa citez un prieten… noi suntem “parti pipal” adevarati, si nu ne multumim cu una, cu doua, nopti de distractie. Deeeeeci, incepem mai din timp… pe data de 7.08 suntem deja la mare asteptand staff-ul Booha College siiiii… serband primele 23 veri fermecate din viata mea! Ca o sa fim in Vama, in Costinesti sau Tuzla, e mai putin relevant…  O sa fim cu corturile… cu prietenii… si cu mult chef curgand in vene… Si cum sunt o fire sociabila… everybody is invited..!

So… ASHES TO ASHES… DUST TO DUST… LIFE IS TOO SHORT… SO PARTY WE MUST!

Cica ar trebui sa mai scriu ce am mai facut in ultimul timp… asa sunt indemnata. Pai, in cazul asta , hai sa povestesc un pic despre YCLICK.EU

Toul a pornit de la o idee (cinste lui RainElf pentru asta)… ideea de a face banii, investind cat mai putine resurse. Daca ma intrebati pe mine… cea mai buna idee de afacere… sa-l citez pe RainElf  “sa facem bani din nimic”… si e valabil pentru fiecare dintre noi.  Si pe langa asta, e si foarte la indemana. Adica… toti primim mass-uri de la “prietenii” din lista de mess… unele mai interesante… altele… mai putin relevante. Unele doar saluturi altele ce contin diverse link-uri. Te-ai gandit cum ar fi daca Youtube ti-ar da bani pentru fiecare video vizionat de prietenii tai cand le dai link? Sau la fel, hi5, facebook, twitter etc.? … ar fi ceva… daaar, nu toate firmele (site-urile) au faima de care se bucura aceste mari comunitati online… asa ca au nevoie de publicitate… si platesc pentru asta. Si daca tot platesc, de ce sa nu te plateasca pe tine? Deci, concluzia este… Tu dai mass… Prietenii tai interesati dau click… Tu iei bani…      Cam asa stau lucrurile.

Apoi a urmat punerea in practica… construirea site-ului… construirea blogului… inregistrarea primilor membrii, si acum urmeaza promovarea… Pentru asta am facut si un sondaj de opinie unde va puteti da cu parerea. Voua nu va consuma mult timp, iar pe noi ne ajuta mult sa stim si alte pareri.

Deci… deocamdata Yclick e mic, e abia in fasa… dar usor, cu indemanare si putin ajutor din partea prietenilor, speram sa creasca mare.

Nu avem bani… nu avem influenta… si nici afaceri de milioane. Suntem doar niste pusti de 20 si ceva de ani care au fost probabil, la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Dar de ce sa fie acestea motive suficiente ca vocea noastra sa nu fie auzita? Totusi poate n-as fi atat de indignata, daca in presa scrisa si la televizor nu eram jigniti intr-un limbaj demn de usa cortului. Poate nu suntem noi copiii lui Einstein, dar inainte ca domnul Adrian Mititelu sa ne mai eticheteze in public “aurolaci si drogati care facem sex in grup in baruri”, l-as invita sa ne testam nivelul de inteligenta impreuna. Nu scriu aceste cuvinte sa-l critic pe domnul Mititelu… departe de mine gandul… scriu pentru ca ADEVARUL ESTE SUBIECTIV si vreau sa-l spun PRIN OCHII MEI.

Nu spun povesti si nici nu vorbesc din auzite… Imi spun parerea si scriu din experienta personala, din noaptea de vineri spre sambata – 19-20 iunie 2009. Nu stiu ce s-a intamplat inainte de venirea mea la pub… si sincer, nu vad de ce ar trebui sa fie problema mea… sau de ce ar trebui sa sufar eu vreo consecinta. Am ajuns in fata Pub’s Pub in jur de ora 02:30 dimineata. Am coborat din taxi si mi-am salutat prietenii. Era o atmosfera calma (cred ca se adevereste sintagma “liniste inaintea furtunii”). In afara barului erau in jur de 10-15 tineri care iesisera la aer din aglomeratia de fum, rezemand ceva ziduri si borduri in grupuri de prieteni. L-am remarcat si pe domnul Mititelu in fata portii sale, insotit de 3 tineri. Nu le-am acordat atentie prea multa pentru ca nu pareau agitati si nici cu idei amenintatoare. Asa ca mi-am luat la revedere de la cativa prieteni care plecau spre parc si am coborat sa gasesc si restul grupului. Ne-am salutat, am comandat ceva, si pana sa apucam sa ciocnim am auzit pasi repezindu-se pe scari in jos. Cei din jur au inceput sa se agite si nu a mai durat 1 minut pana sa-si faca aparitia in bar, tinerii care mai devreme il acompaniau pe domnul Mititelu. Au inceput sa strige injuraturi si jigniri in stanga si in dreapta, sa impinga si sa indemne fizic si verbal clientii barului catre afara. Unul din ei (supraincarcat cu testosteron ma gandesc eu) si-a aratat partea animalica mai proeminenta dand cu pumnul in statie, oprind muzica, si aruncand cu scaune in mijlocul nostru. Nu stiu daca ati vazut cum arata scaunele din Pub’s Pub, dar credeti-ma… sunt grele. In momentul acela, panica mai devreme creata, s-a intensificat si singurul lucru care si-l dorea toata lumea era sa iasa afara. N-am mai indraznit sa ridic ochii din pamant si am grabit si eu pasul. Singurul obiect care ma impedica in drumul spre iesire era scaunul care mai devreme fusese aruncat si acum zacea, crapat, pe jos. M-am aplecat sa-l ridic, moment in care o voce din dreapta imi zice “lasati domnisoara ca il ridicam noi”. N-am bagat de seama si l-am ridicat totusi… ca apoi sa-mi ridic ochii si sa vad ca “politicosul” era fix cel ce-l aruncase mai devreme spre noi. M-am gandit in momentul ala: “sa-i multumesc ironic pentru ca nu m-a lovit cu scaunul sau ca totusi a vrut sa-l ridice?”. Am vrut sa-mi pun si in vorbe gandurile, dar am fost grabita de prieteni catre iesire, de frica sa nu patesc ceva. Ajunsi afara, am fost speriati de atmosfera si ne-am retras catre biserica. N-am fost atenta la nimic in jur preocupandu-ma numai siguranta propriului grup si gandul ca 2 dintre prieteni erau de negasit. Odata ajunsi in siguranta, si cei doi prinsi de pe drum, am putut sa imi intorc privirea si sa surprind cel putin una dintre agresiuni in fapt. Ceea ce mi-a atras atentia si mi-a captat ochii pentru cateva secunde cel putin (in timp ce unul dintre prietenii mei suna la 112) a fost imaginea unui cuplu prins in mijlocul intamplarilor. Ea a fost in regula, dar el s-a ales cu nasul spart. De ce?… Pentru ca mergea pe aceeasi parte a strazii cu batausii?… Pentru ca o tragea pe ea, mai tare de mana incercand sa o scoata in siguranta din imbulzeala? Tinerii s-au imprastiat rapid si strada a ramas aproape goala. Am trecut si noi strada sa vedem daca putem ajuta cu ceva pe tanarul deja plin de sange. “Batausii” s-au urcat si ei rapid intr-un Jeep negru si au gonit-o de la locul faptei… dar nu inainte sa ne “sugereze” sa plecam daca nu vrem sa ne luam si noi bataie. Am bagat o scuza ca ne asteptam taxiul si am sunat din nou la 112 comunicand un nou punct de intalnire cu politia pe motivul amenintarii anterior primite. Am plecat usor spre noua locatie sa nu dam de banuit, cand au trecut in goana pe langa noi Politia si Jandarmeria. Ne simteam ca intr-un film american rasuflat in care organele de ordine ajung intotdeauna dupa ce toata actiunea s-a terminat. Evident ca nu au mai gasit pe nimeni. Nu am facut gesturi sa atragem atentia, am mers cuminti la noul punct stabilit si am asteptat acolo. Intre timp ne-am intalnit cu cateva grupuri de tineri, care luasera de asemenea parte la “distractie”, fiecare povestind cum, cand si daca a fost agresat. Am dat cu parerea despre cele intamplate si am asteptat impreuna agentii de politie Spre surprinderea mea am aflat ca unele dintre fete au fost agresate si fizic, nu numai verbal. Asa se face ca in momentul in care a ajuns politia eram plina de repulsie si trebuia sa ma descarc… dupa ce am povestit cu totii, in mare, cele intamplate, agentii ne-au sugerat sa mergem sa declaram la sectie, altfel ei nu pot face nimic. Am intrebat daca are rost, daca se rezolva cu asta ceva, si am primit ca raspuns ca se va ancheta. Parerea majoritatii tinerilor prezenti a fost ca nu are rost, ca oricum nu se va face nimic. Unii dintre ei admitand ca au fost agresati fizic, au refuzat categoric sa mearga la sectia de politie pe cand altii incepeau sa tremure cand zareau un jeep negru trecand pe strada, motivand ca poate sunt “batausii” si daca ne vad vorbind cu politia, ne vom creea probleme. Asta a fost inca un moment de maxima luciditate in care am realizat ca sentimentul asta de frica si lipsa de incredere nu ar trebui sa existe… cel putin nu la varsta asta… Pai dupa toate astea domnilor agenti, va intreb, cu tot respectul, daca nu este SIGURANTA… de ce ar fi INCREDERE? Am plecat totusi spre sectia nr. 1 de politie. Am ajuns in numar de doua ori mai mic, dar am ajuns. Am stat pana la 7 si ceva dimineata, am dat declaratii si agentii au parut ca ne baga in seama (desi unii ne spuneau sa asteptam, altii ne trimiteau acasa ca ne “terminaseram treaba”). In momentul ala nu stiu cat ne mai interesa nasul lui Bogdan sau gatul lui Marius… era ceva deosebit… Nu ne mai interesa ca masina mare neagra era parcata in spatele sectiei, nu ne mai interesa ca pe hol ne intersectam privirile cu “batausii” si nu ne mai gandeam nici ca e posibil sa se adevereasca temerile celorlalti si sa ne cream alte probleme. Eram un grup de tineri care ne sustineam o cauza. Eram acolo, si eram impreuna… cu gandul ca daca nici noi nu sarim in apararea propriei persoane, de ce sa asteptam asta de la altii!?… daca la varsta asta nu suntem capabili sa ne ridicam si sa ne sustinem punctele de vedere, atunci ne meritam soarta. Am observant ca toti dau vina pe tara… si eu mai fac asta din cand in cand. Dar am stat si m-am gandit… mare greseala… pentru ca daca nu incercam noi sa schimbam ceva, cine sa incerce oare!?

Poate nu am ajuns nicaieri cu punctul nostru de vedere, poate nu am luat nicio atitudine cu declaratiile depuse… ce zic eu… poate nici nu le-a citit nimeni… in final, poate chiar nu am rezolvat nimic si colegii nostri au avut dreptate. Dar… cum mi-a zis cineva astazi: chiar daca nu reusim, frumusetea consta in incercare. Noi am fost acolo, stim ce s-a intamplat si suntem mandri ca MACAR AM INCERCAT.