E dimineata… soarele nerabdator sa ne vada pe partie ne bate in geam deja de vreo jumatate de ora… in final ne trezim. Noi… astia mai “norocosi” care am prins camerele cu geam spre rasarit. Restu’… restu’ o sa piarda micul dejun… ca si ieri de altfel. Dar ca sa vada ca totusi suntem de treaba, mergem sa le dam si lor trezirea inainte sa terminam mancarea… Nu de alta dar suntem solidari cand vine vorba de durerile iernii, iar laptele cald de dimineata e bun pentru oase (tradus in limbajul nostru… bun pentru cazaturi).
Odata toata gasca adunata si masa stransa, incepem sa ne facem planuri pentru o a doua zi fructuoasa pe partie. Alex vrea un kicker, Mihai vrea concurs de viteza pe 3, iar cristi cu Cip vor sa incercam tentativa de halfpipe gasita ieri in padure. Putin reticenta la planurile baietilor si fiind incepatoare in ale board-urilor, ridic mana timid, ca la gradinita, si zic: “Nu incepem si noi usor?… La incepatori?”. Apoi afisez un zambet idiot, poate poate ma ajuta la ceva. 
Asteptam ce-i drept si ceva sustinere din partea fetelor… dar cum lor le ajunsese o zi de incercat schiuri… si nu le paruse niciun instructor mai atragator decat restu’, isi facusera deja planuri pentru toata ziua: “Noi mergem sa cunoastem statiunea!” (tradus de Cos drept “cate un vin fiert in fiecare carciuma, sa ne imprietenim cu localnicii”).
Gasindu-ma mezina grupului, fara sustinere si cu moralul la pamant, ochii imi fug dintr-un colt intr-altul evitand priviri, intrebari sau raspunsuri… moment in care Christian ma bate pe umar si-mi sopteste: “Come on!… Cheer up Brandi!… You always were one of the guys anyway!”. “Mda… right!” zic si eu cu jumatate de gura si lipsita de entuziasm (sa zic mersi ca nu ma pune totusi nimeni sa fac armata, nu?). Dar nu dureaza mult si zambetul face cumva sa-mi revina pe buze, curajul in ochi si placa in mana. Asa ca ne aruncam in rucsaci cateva dulciuri pentru pranz, 2 mere si 1l de “lichid”. Zic “lichid” ca nu stiu ce era acolo. Numai Cip stie, maestrul care a combinat aromele de tarii cu sucurile si alte cele, de a iesit o bomba care se dovedeste a fi numai buna pentru partie, cand vantul ne taie fetele, ceata e din ce in ce mai deasa iar noi avem nevoie de curaj sa ne avantam cu tupeu prin padure.
Dar, dupa cum ziceam, suntem viteji… si le dovedim pe toate. Ma rog, baietii… eu… mai mult sau mai putin -> Sar pe kicker fara sa cad… weeeee… stiu, nu suna foarte impresionant, si nici saritura nu e foarte artistica… dar hei… macar nu mai cad in cap… e totusi un progres pentru mine . Pe tentativa de halfpipe… imi cam rup un pic oasele (damn gravity!) dar o iau ca pe un masaj… eram constienta ca odata ajunsa in aer ma pierd si pic ca bolovanu. De viteza ce sa zic… am 50 kg (cu tot cu televizoru’ in brate) si vantul e de partea mea. Nu ies prima, dar macar intrec 2 dintre baieti (Ei s-au oprit de fapt sa se bage in seama cu 2 fratuzoaice… dar asta nu-mi diminueaza mie meritul, asa-i? ).
Si dupa toate astea, vine seara. Noi inca ne dam… sub nocturna… si parca tot nu vrem sa ne oprim din goana dupa adrenalina. Dar denivelarile adanci din zapada, ascunse bine de umbrele noptii, au un mod brutal de a ne face sa intelegem mesajul partiei: “ZIUA ne dam… seara PETRECEM!”. In final (cand fundurile noastre incep sa se planga mai tare) ne prindem de idee si o gonim spre camere. Ne ia cam o ora sa bifam pe lista un dush si-un boltz… dupa care, deja cu chef de dans prin vene (sau vin rosu, inca nu ne dam seama de diferenta), ne facem aparitia la party.
Iar la party… eheee… trebuie sa fiti prezenti… ca nu se povesteste. E una dintre petrecerile care… Hai sa zicem doar ca NU DAM DIN CASA. Si punct!
And that was the begining of a beautiful friendship ->
Daca vreau sa mai merg?… bineinteles… acum vreau sa ma duc in cea mai tare excursie din iarna asta (ma rog… cea mai tare pana la cea din feb/martie care o organizeaza tot baietii de la Snow Explosion)… si poate o sa mai scriu un articol dintr-asta.
Daca vreau sa fiu blogger-ul excursiei?… Cum as putea zice ca nu?!… Da… Chiar as putea… sa fiu blogger-itza Snow Explosion …
“DACA TRECI PE DRUMUL DE VARA, PRIVESTE CU ATENTIE! UNDEVA IN DREAPTA ESTE LOCUL UNDE SI-A DAT ULTIMA SUFLARE PRIETENUL NOSTRU BOBO. ACUM, DRUMUL ESTE MARCAT. ACUM, NU TE MAI POTI RATACI… MULTUMESTE-I LUI BOBO PENTRU ASTA. RIDICA OCHII CATRE CER SI ADU-I UN OMAGIU, MACAR IN GAND. MERITA!“
