Nu, nu am castigat excursia… dar cumva tot fac eu sa ajung acolo… mai sunt concursuri. Imi zisese cineva sa-mi vand laptop-ul… si de banii aia o sa pot merge la amandoua excursiile Snow Explosion + trip-ul cu AE la Jasna de pe 19. Cum ar fi… 3 saptamani incontinuu la munte… (si cel mai important… nu in Romania) … vis!… Mda… si vis ramane deocamdata, ca laptop-ul nu-l vand cu siguranta… I kinda need it… work work work! Anyway… am numai ganduri pozitive si pana pe 20 noiembrie mai e mult. Vreau sa merg… si vreau sa mergeti si voi cu mine

Unde?          In Austria, mai exact Ossiach, pe muntele Gerlitzen. Pentru imagini din zona, surf the web: http://snow-explosion.com or… just gogle it

Cand?          5-12 dec sau 12-19 dec . Sunt 2 variante… o saptamana fiecare, in functie de dorinte

Cum?           Cu avionu, masinile sau autocarele… Noi personal cred ca o sa mergem cu ceva masina

Ce?               Totul… Avem inclus cazarea,  masa (dimineata si seara), ski pass-ul, asigurarea medicala (care trebuie sa o avem oricum cu totii cand iesim din tara) si accesul la centrul de relaxare (sala jocuri, piscina, sauna etc.). Nu este in schimb inclus transportul de care vorbeam mai sus, fiecare alegandu-si varianta proprie.

De ce?        Pentru ca e de vis… pentru ca sunt cateva sute de tineri ca si noi… pentru ca e distractie (exact ce cautam la varsta noastra)… pentru ca sunt 51 km de partie…15 telescaune… 100 tunuri de zapada… Si daca stam sa calculam, nu stiu daca ajungem la numerele astea pe toata Valea Prahovei (deh… iar ma iau de numere… defect de “meserie”).

Cat?           Asta ca sa nu ies din sfera numerelor… si sa va spun ca toata distractia de o saptamana din Austria intra intr-un mic pret de 289 euro. Si nu zic mic ca ar fi el cine stie ce pomana (departe de mine gandul… dat fiind ca sunt studenta fara job… ) dar am fost realista si am comparat cu preturile si conditiile de la noi (Predeal). Mi-am configurat o excursie de pe 12 pana pe 19 decembrie la o vila de 4 stele, in regim demipensiune… cu skipass… si fara alte activitati (ceea ce nu se compara oricum cu sauna din pachetul celalalt). Totalul m-a ajuns aproape de 2000 ron… ceea ce inseamna cu aprox 70% mai scump… si sa fim seriosi… conditiile nici nu se compara… nici la cazare, nici la instalatiile de pe partie si nici la calitatea acestora.

Pentru si mai multe detalii… http://snow-explosion.com

So… bottom line… I’m in… how about you?

diana cristina: asta seara – club NRG(in campusul facultatii de mecanica)-HALLOWEEN PARTY pentru toti cei costumati,bauturi din partea casei si multe premii

CELE MAI TARI EXCURSII!!!

Snowboarding… Austria… preturi mici… gasca de prieteni… ce sa ceri mai mult de la iarna?!? Suna super bine… am luat legatura cu tinerii de la snow-explosion si…  vreau sa merg… asa ca m-am jucat cu o poza (da… eu sunt in poza…)…

Si daca ma votati si pe mine AICI… adica apasati acolo pe “like” sau “imi place”… poate strang destule voturi si merg si eu in excursie in Austria.

VOTE ME… VOTE ME… VOTE ME…

detalii despre excursie -> http://snow-explosion.com

Plecare, vineri dimineata… ma rog… fiind vorba de noi, mai dupa-amiaza… am ajuns in Pitesti, am mancat… am trecut prin Curtea de Arges, am mai facut ceva cumparaturi… si directia Transfagarasan. Punctul de stop cu masina, Piscul Negru… de acolo, rucsacul in spate, traseul triunghi albastru si dupa 4 ore am fost sus la Refugiul Caltun. Da… stim… 4 ore, pentru urcarea a aproape 1000 m altitudine este un pic prea mult… ar fi trebuit sa scoatem mai putin… dar avem cateva scuze bune… in primul rand, atat de bine semnalizat este drumul, ca am gresit traseul… am urcat 140 m, k apoi sa-i coboram (asta ne-a mancat putin timp)… tineti minte pentru viitor (noi cu siguranta): dupa ce traversati raul, drumul se bifurca in zona cu jnepeni in apropierea a doi brazi inalti… nu mergeti inainte ca noi, ci urmati la stanga triunghiul albastru (daca nu se vede, cautati bine)… apoi,  ne-am luptat cu ceva dureri de genunchi (deh… am imbatranit… hehe)… si daca tot eram in zona, de ce sa nu mancam si niste afine. Am ajuns in final cu bine la ref, apoi a venit intunericul, si cu el ploaia. Primisem vesti proaste de la meteo cand am plecat… a doua zi ne asteptam la ce e mai rau, dar nimic nu ne-ar fi impiedicat sa ajungem pe varf. Asa ca ne-am trezit voiosi, am mancat si am luat drumul catre creasta… banda rosie. La rascruci, aceleasi semne de tabla de pe vremea cand facea mama alpinism, numai ca roase de vreme si rugina, deci total nefolositoare. Noroc am avut ca totusi cuiva ii placuse pictura si vopsise pe pietre destule marcaje ale traseului incat sa nu mai gresim. Asa ca am tot mers pe banda rosie, am trecut prin Strunga Dracului, care este bestiala apropo, si intr-un final am ajuns in varf… Negoiu, 2535. Dupa un sfert de ora de facut poze ne-au mai acompaniat cateva grupuri de turisti de prin Sibiu si Brasov, in mare veniti de la cabana Negoiu. era inca devreme si ca sa nu ne plictisim ne-am lipit de un grup ce pleca inapoi catre cabana. Eram constienti ca nu avem timp sa facem traseul pana la cabana, apoi varful din nou si intoarcerea la Caltun. Asa ca dupa vizitarea Acului Cleopatrei (erau 2, dar unul a cazut in ‘77 la cutremur… ne-am interesat noi…) am mai coborat putin… pana la cota 2200… unde ne-am lipit de alt grup care urca spre varf. Stiti cum sunt cainii la munte… se iau dupa turisti pe trasee… eh, cam asa eram noi… Odata ajunsi in varf… again… am mai facut ceva poze, ne-am gasit prieteni comuni, am povestit despre pustiul englez care tocmai il intalnisem pe traseu si apoi am luat-o la vale, de data asta pe banda galbena, pe Strunga Doamnei. Apropo de pustiul englez… s-a conversat cu Telex in franceza si astfel am aflat ca e de pe undeva de pe langa Londra si a facut autostop-ul pana in Romania… cat i-a luat?… 6 saptamani… da… exact… my kind of thinking… if i were a guy… hehe… m-am gandit sa fug repede pana la cabana la Negoiu sa-l mai prind, dar nu eram foarte atragatoare in pantalonii lu fratemeo de munte si geaca de iarna… si m-am lasat pagubasa…

Revenind la poveste… am coborat la refugiu, unde am gasit oameni noi… Baietii si fetele de la Alpin Club Brasov si imediat dupa inca 3 cehi din Praga. Dupa ce am stat putin la povesti si am aflat despre fiecare grup ne-am pus la somn, cu gandul la urmatoarea zi. Zi care nu a venit foarte repede pentru mine ca nu prea am dormit… poate pentru ca toti se foiau… poate pentru ca imi inghetasera gleznele… poate pentru ca cehii de langa mine sforaiau in cor… nu stiu… cert e ca m-am trezit dimineata mai obosita decat seara cand ma pusesem la somn. A venit si ora 10, Brasovul a plecat spre Negoiu, iar noi spre Balea Lac… traseul banda rosie, dar directia opusa. Am plecat grabiti si am lasat cehii in urma pentru ca spre deosebire de ei noi trebuia sa ne si intoarcem la ref si apoi sa coboram la Pisc pentru a lua masina si a merge acasa. Pe drum am intalnit multe grupuri de turisti, unii mai prietenosi … altii mai putin prietenosi.   Am ajuns si la Balea, am mancat o ciorbita de vacuta (eu) si apoi am grabit pasul inapoi ca aveam drum lung de parcurs. Nu stiu daca eram mai entuziasmati la intoarcere… sau stiam deja traseul… sau prinsesem forta de la mancare… dar am facut 2 ore in loc de 3 si astfel am castigat ceva lumina pentru drumul cu masina. Ajunsi iar la refugiu am mai facut schimb de numere de tel cu un grup de tineri din Alba Iulia care au parut entuziasmati de urmatoarea noastra iesire de peste 2 saptamani pe Omu si au vrut sa ne insoteasca, ne-am strans bagajele si am pornit la vale. Ce urcasem in prima zi in 4 ore am coborat acum in 1:30. Si castigand astfel timp am avut suficient incat sa ne hidratam un pic la terasa la “Cota 1200 Piscul Negru”. N-am adunat cat am urcat si coborat in cele 3 zile la munte… nici in ore si nici in km, daar… picioarele noastre zic ca e de bine.

Noi am fost echipa de la Akademos Alpinism Acrobatic Craiova: Brandi a.k.a. Inima si ficatul… Telex a.k.a. Creierul… Andrei a.k.a. Ochiul si Mihai a.k.a. (unknown organ yet). Am avut un weekend plin… Piscul Negru – check… Ref si Lacul Caltun – check… Strunga Dracului – check… Vf Negoiu – check… Acul Cleopatrei – check… Strunga Doamnei – check… Balea Lac – check

Acum mai am o singura intrebare…  CINE MA CAZEAZA SI PE MINE WEEKENDUL URMATOR LA CLUJ?

Fuse fuse si se duse!

Si ne-am intors si de la mare… distractie mare distractie… exact dupa cum preconizam … fiecare dintre noi s-a distrat in felul lui… si si-a acordat cel putin cate o placere… fie asta o baie in mare… o tigare mai tare… o bautura mai spirtoasa sau o femeie mai frumoasa.

Dar, sa o luam cu inceputul… vineri seara… bagaje peste bagaje… alergat pe la prieteni dupa saci de dormit… mers in Irish si inceput petrecerea… Vine ora 3… vine trenu… si ne imbarcam spre Mangalia. Usor usor am facut cumva sa ne mutam toti, oficial, in acelasi compartiment, si ne gandeam cum sa facem sa pierdem productiv aproximativ 10 ore de mers cu trenu’. Baietii au gasit un mod inedit de a agata fete pe culoar… ( Asta nu mai povestesc ca e pe youtube deja… he he… ) iar noi restu… am mixat filosofia cu alcoolul si a iesit o dezbatere despre “Cea mai frumoasa istorie a fericirii”… nu vreti sa stiti! …  Au trecut orele de tren (plus intarzierile de rigoare) si in final am ajuns la Mangalia, unde, din prea multa bunavointa, ne asteptau Dan si Adi cu masinile sa ne trasporte pana in Vama (thanks guys!). Odata ajunsi acolo si corturile gata instalate, am pornit prin statiune sa ne familiarizam (cei noi) cu nisipul de pe plaja si tarabele de hamzii.

Apoi a venit seara… Era ziua mea, dar ca de obicei, s-a ales praful de orice planificat anterior, asa ca in drum spre stuff ne-au atras chopper-ele parcate in fata la Pirati si a trebuit sa ne oprim sa bem o bere. Intr-un final ne-am reunit tot grupul, am stat la masa cu un preot tanar, prof de religie, din sibiu care isi acorda si el ca tot omul, placerile vietii: o muzica buna (rock on!), o fata frumoasa langa (sotia cred, daaaar, chestia cu frumusetea e subiectiva… he he) si 2 litri de vin adus de acasa… am mentionat ca era beat?… he he, dar nu ne-a deranjat, eram in vama… plus k in cinstea celor 23 de primaveri am primit cadou de la el o rugaciune pentru calatorie (d’alea cu poze de se vand cu 2 lei prin tren… ha ha)… gestul a fost notat si apreciat.  Dar… bineinteles ca cineva trebuia sa imi strice seara… si… am primit un telefon… si… m-am bosumflat… dar mi-a trecut repede… datorita unor urari direct de peste hotare si a grupului din Cj care au aparut fix la locul potrivit, la momentul potrivit. Si am uitat tot… si am mers la stuff… si ne-am intalnit cu Ursa, Dan etc. … si am inceput distractia… si am dansat… si am facut baie in mare… si am dansat iar… si iar am facut baie… si am baut… si iar am dansat… si ne-am mai contopit cu marea de cateva ori… si am mai dansat putin… si ceilalti s-au distrat pana dimineata, iar eu am incheiat seara intr-un mod fabulos: la 2 si ceva am mers sa ma schimb de hainele ude… si… am ramas in sacul de dormit pana dimineata… am adormit… DA… STIU… am pierdut rasaritul fix de ziua mea… lame!… Cred ca acum la 23 ani incep sa imbatranesc … ha ha ha…  Si nu ma ofticam… daca nu pierdeam rasaritul si a doua zi… si a treia…   Anyway… a doua seara a fost si mai fun… ne-am reunit pe plaja la dans cu ceva prieteni proaspat ajunsi din Craiova, Cj, Buc si alti prieteni noi… (cum il chema Razvan pe tipul ala… mazare?)… Urmatoarele zile, party-ul de la Tuzla si poze… to be continued…

Si dupa cum ne-am obisnuit deja cu petrecerile… se anunta una mare mare… la mare! … Booha College Beach Party!… CAND?… magica zi de 9 august 2009… UNDE? Una dintre cele mai frumoase plaje virgine de pe litoralul romanesc –> plaja Tuzla… intre Costinesti si Eforie (de fapt n-am fost nicodata acolo, dar google is my friend!)… CUM? tren, masina, microbuz, picioare, fiecare cum poate, cum il lasa buzunarul si simtul aventurii… DE CE? Pai… de ce nu! 300 tineri din toata tara, muzica buna, intrare la party 20 ron si OPEN BAR… eu zic ca suna bine!

Si ca sa citez un prieten… noi suntem “parti pipal” adevarati, si nu ne multumim cu una, cu doua, nopti de distractie. Deeeeeci, incepem mai din timp… pe data de 7.08 suntem deja la mare asteptand staff-ul Booha College siiiii… serband primele 23 veri fermecate din viata mea! Ca o sa fim in Vama, in Costinesti sau Tuzla, e mai putin relevant…  O sa fim cu corturile… cu prietenii… si cu mult chef curgand in vene… Si cum sunt o fire sociabila… everybody is invited..!

So… ASHES TO ASHES… DUST TO DUST… LIFE IS TOO SHORT… SO PARTY WE MUST!

Cica ar trebui sa mai scriu ce am mai facut in ultimul timp… asa sunt indemnata. Pai, in cazul asta , hai sa povestesc un pic despre YCLICK.EU

Toul a pornit de la o idee (cinste lui RainElf pentru asta)… ideea de a face banii, investind cat mai putine resurse. Daca ma intrebati pe mine… cea mai buna idee de afacere… sa-l citez pe RainElf  “sa facem bani din nimic”… si e valabil pentru fiecare dintre noi.  Si pe langa asta, e si foarte la indemana. Adica… toti primim mass-uri de la “prietenii” din lista de mess… unele mai interesante… altele… mai putin relevante. Unele doar saluturi altele ce contin diverse link-uri. Te-ai gandit cum ar fi daca Youtube ti-ar da bani pentru fiecare video vizionat de prietenii tai cand le dai link? Sau la fel, hi5, facebook, twitter etc.? … ar fi ceva… daaar, nu toate firmele (site-urile) au faima de care se bucura aceste mari comunitati online… asa ca au nevoie de publicitate… si platesc pentru asta. Si daca tot platesc, de ce sa nu te plateasca pe tine? Deci, concluzia este… Tu dai mass… Prietenii tai interesati dau click… Tu iei bani…      Cam asa stau lucrurile.

Apoi a urmat punerea in practica… construirea site-ului… construirea blogului… inregistrarea primilor membrii, si acum urmeaza promovarea… Pentru asta am facut si un sondaj de opinie unde va puteti da cu parerea. Voua nu va consuma mult timp, iar pe noi ne ajuta mult sa stim si alte pareri.

Deci… deocamdata Yclick e mic, e abia in fasa… dar usor, cu indemanare si putin ajutor din partea prietenilor, speram sa creasca mare.

Nu avem bani… nu avem influenta… si nici afaceri de milioane. Suntem doar niste pusti de 20 si ceva de ani care au fost probabil, la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Dar de ce sa fie acestea motive suficiente ca vocea noastra sa nu fie auzita? Totusi poate n-as fi atat de indignata, daca in presa scrisa si la televizor nu eram jigniti intr-un limbaj demn de usa cortului. Poate nu suntem noi copiii lui Einstein, dar inainte ca domnul Adrian Mititelu sa ne mai eticheteze in public “aurolaci si drogati care facem sex in grup in baruri”, l-as invita sa ne testam nivelul de inteligenta impreuna. Nu scriu aceste cuvinte sa-l critic pe domnul Mititelu… departe de mine gandul… scriu pentru ca ADEVARUL ESTE SUBIECTIV si vreau sa-l spun PRIN OCHII MEI.

Nu spun povesti si nici nu vorbesc din auzite… Imi spun parerea si scriu din experienta personala, din noaptea de vineri spre sambata – 19-20 iunie 2009. Nu stiu ce s-a intamplat inainte de venirea mea la pub… si sincer, nu vad de ce ar trebui sa fie problema mea… sau de ce ar trebui sa sufar eu vreo consecinta. Am ajuns in fata Pub’s Pub in jur de ora 02:30 dimineata. Am coborat din taxi si mi-am salutat prietenii. Era o atmosfera calma (cred ca se adevereste sintagma “liniste inaintea furtunii”). In afara barului erau in jur de 10-15 tineri care iesisera la aer din aglomeratia de fum, rezemand ceva ziduri si borduri in grupuri de prieteni. L-am remarcat si pe domnul Mititelu in fata portii sale, insotit de 3 tineri. Nu le-am acordat atentie prea multa pentru ca nu pareau agitati si nici cu idei amenintatoare. Asa ca mi-am luat la revedere de la cativa prieteni care plecau spre parc si am coborat sa gasesc si restul grupului. Ne-am salutat, am comandat ceva, si pana sa apucam sa ciocnim am auzit pasi repezindu-se pe scari in jos. Cei din jur au inceput sa se agite si nu a mai durat 1 minut pana sa-si faca aparitia in bar, tinerii care mai devreme il acompaniau pe domnul Mititelu. Au inceput sa strige injuraturi si jigniri in stanga si in dreapta, sa impinga si sa indemne fizic si verbal clientii barului catre afara. Unul din ei (supraincarcat cu testosteron ma gandesc eu) si-a aratat partea animalica mai proeminenta dand cu pumnul in statie, oprind muzica, si aruncand cu scaune in mijlocul nostru. Nu stiu daca ati vazut cum arata scaunele din Pub’s Pub, dar credeti-ma… sunt grele. In momentul acela, panica mai devreme creata, s-a intensificat si singurul lucru care si-l dorea toata lumea era sa iasa afara. N-am mai indraznit sa ridic ochii din pamant si am grabit si eu pasul. Singurul obiect care ma impedica in drumul spre iesire era scaunul care mai devreme fusese aruncat si acum zacea, crapat, pe jos. M-am aplecat sa-l ridic, moment in care o voce din dreapta imi zice “lasati domnisoara ca il ridicam noi”. N-am bagat de seama si l-am ridicat totusi… ca apoi sa-mi ridic ochii si sa vad ca “politicosul” era fix cel ce-l aruncase mai devreme spre noi. M-am gandit in momentul ala: “sa-i multumesc ironic pentru ca nu m-a lovit cu scaunul sau ca totusi a vrut sa-l ridice?”. Am vrut sa-mi pun si in vorbe gandurile, dar am fost grabita de prieteni catre iesire, de frica sa nu patesc ceva. Ajunsi afara, am fost speriati de atmosfera si ne-am retras catre biserica. N-am fost atenta la nimic in jur preocupandu-ma numai siguranta propriului grup si gandul ca 2 dintre prieteni erau de negasit. Odata ajunsi in siguranta, si cei doi prinsi de pe drum, am putut sa imi intorc privirea si sa surprind cel putin una dintre agresiuni in fapt. Ceea ce mi-a atras atentia si mi-a captat ochii pentru cateva secunde cel putin (in timp ce unul dintre prietenii mei suna la 112) a fost imaginea unui cuplu prins in mijlocul intamplarilor. Ea a fost in regula, dar el s-a ales cu nasul spart. De ce?… Pentru ca mergea pe aceeasi parte a strazii cu batausii?… Pentru ca o tragea pe ea, mai tare de mana incercand sa o scoata in siguranta din imbulzeala? Tinerii s-au imprastiat rapid si strada a ramas aproape goala. Am trecut si noi strada sa vedem daca putem ajuta cu ceva pe tanarul deja plin de sange. “Batausii” s-au urcat si ei rapid intr-un Jeep negru si au gonit-o de la locul faptei… dar nu inainte sa ne “sugereze” sa plecam daca nu vrem sa ne luam si noi bataie. Am bagat o scuza ca ne asteptam taxiul si am sunat din nou la 112 comunicand un nou punct de intalnire cu politia pe motivul amenintarii anterior primite. Am plecat usor spre noua locatie sa nu dam de banuit, cand au trecut in goana pe langa noi Politia si Jandarmeria. Ne simteam ca intr-un film american rasuflat in care organele de ordine ajung intotdeauna dupa ce toata actiunea s-a terminat. Evident ca nu au mai gasit pe nimeni. Nu am facut gesturi sa atragem atentia, am mers cuminti la noul punct stabilit si am asteptat acolo. Intre timp ne-am intalnit cu cateva grupuri de tineri, care luasera de asemenea parte la “distractie”, fiecare povestind cum, cand si daca a fost agresat. Am dat cu parerea despre cele intamplate si am asteptat impreuna agentii de politie Spre surprinderea mea am aflat ca unele dintre fete au fost agresate si fizic, nu numai verbal. Asa se face ca in momentul in care a ajuns politia eram plina de repulsie si trebuia sa ma descarc… dupa ce am povestit cu totii, in mare, cele intamplate, agentii ne-au sugerat sa mergem sa declaram la sectie, altfel ei nu pot face nimic. Am intrebat daca are rost, daca se rezolva cu asta ceva, si am primit ca raspuns ca se va ancheta. Parerea majoritatii tinerilor prezenti a fost ca nu are rost, ca oricum nu se va face nimic. Unii dintre ei admitand ca au fost agresati fizic, au refuzat categoric sa mearga la sectia de politie pe cand altii incepeau sa tremure cand zareau un jeep negru trecand pe strada, motivand ca poate sunt “batausii” si daca ne vad vorbind cu politia, ne vom creea probleme. Asta a fost inca un moment de maxima luciditate in care am realizat ca sentimentul asta de frica si lipsa de incredere nu ar trebui sa existe… cel putin nu la varsta asta… Pai dupa toate astea domnilor agenti, va intreb, cu tot respectul, daca nu este SIGURANTA… de ce ar fi INCREDERE? Am plecat totusi spre sectia nr. 1 de politie. Am ajuns in numar de doua ori mai mic, dar am ajuns. Am stat pana la 7 si ceva dimineata, am dat declaratii si agentii au parut ca ne baga in seama (desi unii ne spuneau sa asteptam, altii ne trimiteau acasa ca ne “terminaseram treaba”). In momentul ala nu stiu cat ne mai interesa nasul lui Bogdan sau gatul lui Marius… era ceva deosebit… Nu ne mai interesa ca masina mare neagra era parcata in spatele sectiei, nu ne mai interesa ca pe hol ne intersectam privirile cu “batausii” si nu ne mai gandeam nici ca e posibil sa se adevereasca temerile celorlalti si sa ne cream alte probleme. Eram un grup de tineri care ne sustineam o cauza. Eram acolo, si eram impreuna… cu gandul ca daca nici noi nu sarim in apararea propriei persoane, de ce sa asteptam asta de la altii!?… daca la varsta asta nu suntem capabili sa ne ridicam si sa ne sustinem punctele de vedere, atunci ne meritam soarta. Am observant ca toti dau vina pe tara… si eu mai fac asta din cand in cand. Dar am stat si m-am gandit… mare greseala… pentru ca daca nu incercam noi sa schimbam ceva, cine sa incerce oare!?

Poate nu am ajuns nicaieri cu punctul nostru de vedere, poate nu am luat nicio atitudine cu declaratiile depuse… ce zic eu… poate nici nu le-a citit nimeni… in final, poate chiar nu am rezolvat nimic si colegii nostri au avut dreptate. Dar… cum mi-a zis cineva astazi: chiar daca nu reusim, frumusetea consta in incercare. Noi am fost acolo, stim ce s-a intamplat si suntem mandri ca MACAR AM INCERCAT.

Iar nu pot sa dorm… o noapte alba… uitasem cum e… si cineva mi-a adus aminte de ei… de el. Da… am ajuns exact, de unde acum un an si jumatate plecam… dar imi place sa cred, mai matura si mai inteleapta.

Desi viata e simpla, se pare ca oamenii au darul de a o complica. Era frumos sentimentul de liniste cand eram copii, cand nu aveam de luat decizii (inafara de culoarea jucariei pe care mama urma sa ne-o cumpere) si nici griji (decat cand o pierdeam sau se strica). Daca stau bine sa ma gandesc, sentimentele se aseamana… nu spun ca el a fost jucaria mea… doar ca imi amintesc sentimentul care ma incerca atunci cand “ne jucam”. Bine… spun ca a fost jucaria mea… dar si eu a lui. Si cand ne saturam de seriozitatea lumii si de presiunea vietii, ne refugiam in jocul nostru. Si era frumos… pentru ca pentru o clipa uitam de tot… eram copii… eram prieteni… pana am realizat ca e un joc si nu poate avea decat un castigator… Era momentul meu sau momentul lui… atunci parca am inceput sa ne “luptam” unul impotriva celuilalt… am uitat de joc… am uitat sa ne jucam. Atunci s-a stricat nu numai jocul, dar si noi… prietenia noastra. Dar inainte ca cineva sa fie invingator, am incetat si lupta. Constient sau nu… am decis bine… pe viitor loc de salut, si de ce nu, din nou, de joaca. De data asta orgoliul a castigat numai pe jumatate… in trecut… orgoliul asta al meu m-a costat cea mai buna prietena… de tot… fara priviri… fara salut… fara regrete. Sau cel putin asa ziceam atunci. Acum… nu ca regret, ca vorba ceea… am facut ce am crezut de cuviinta la momentul respectiv… dar sunt curioasa cum ar fi fost… acum ca Sim e la Oradea, Iohan la Cluj, iar ceilalti de pe aici (Flo, Diana, Mihai si Razvan) au propriile probleme care ii complesesc… But then again!… am crescut, nu mai suntem copiii egoisti care eram odata… desi acum ca tot a fost 1 iunie recent, mi-e dor sa ma joc… in mod special cu el, cu jucaria mea preferata

“DACA TRECI PE DRUMUL DE VARA, PRIVESTE CU ATENTIE! UNDEVA IN DREAPTA ESTE LOCUL UNDE SI-A DAT ULTIMA SUFLARE PRIETENUL NOSTRU BOBO. ACUM, DRUMUL ESTE MARCAT. ACUM, NU TE MAI POTI RATACI… MULTUMESTE-I LUI BOBO PENTRU ASTA. RIDICA OCHII CATRE CER SI ADU-I UN OMAGIU, MACAR IN GAND. MERITA!“

Un mesaj de retinut!!!

Mircea Mocanu… (a.k.a. Bobo…) Nu, nu l-am cunoscut… dar consider ca a platit un pret mult prea mare!!! Era un tanar de varsta mea, cu vise, speranta si potential in viata… nu am putut sa nu vars cateva lacrimi… Nu am fost pe faza, dar mi-ar fi placut sa particip si eu alaturi de prietenii mei la Sinaia la ultimul omagiu in cinstea lui.

Nu prea le am cu legislatia si chestiile de genu asta, dar acum, de aici am un impuls in a le cunoaste… Ce m-a deranjat si pe mine foarte tare?… pe-o parte “‘nea Caisa” ala care tot insista cu starea partiei Drumul de Vara, ca este ca cele din Brasov (da frate… aceeasi stare… da proasta… nu a zis nimeni sa avem partii de lux… dar daca ne luam ca si standarde de comparatie ceva prost, niciodata nu o sa iesim din groapa in care suntem)… si pe de alta parte, ipocrizia primarului orasului Sinaia, care este evident din interviu ca nu stie despre ce vorbeste… vrand numai sa se spele pe maini de toata situatia. Nu stiu cata valva au facut articolele din jurnalele online sau, la 2 luni dupa tragedie, reportajul Antena 3(emisiunea din 25.04, incepand cu minutul 7), dar cu siguranta ei vor uita… Eu in schimb nu… si cu siguranta nici prietenii, familia si o mare parte din tinerii care au cunoscut povestea…

in memoria lui Mircea Mocanu, tanarul din Constanta care pe 21 februarie 2009 si-a pierdut viata, exista si o petitie, pentru cei care vreti schimbarea situatiei… deocamdata sunt 1500 semnatari… daca vrem, se poate… nu era cazul sa moara unul dintre noi pentru ca autoritatile sa faca ceva ce oricum trebuiau sa faca… dar pentru ca s-a intamplat si timpul nu-l putem da inapoi, bine ar fi sa nu fi fost degeaba…

Respect pentru toti participantii la protest! si de ce nu, multumiri celor implicati in relatarea corecta a evenimentelor.

• Dna Carmen Moise si echipa Antena3
• Jurnalul National si Sorin Anghel
• Silviu Bruma si ziarul Adevarul
• Catalina Slujitoru de la Ring
• Tiberiu Lovin de la Romania Libera
• Realitatea Brasov
• PrimaTV
• Razvan Spiridon
• Mircea Badea
• Cabral si Tudor Chirila
• Ziarul de Sinaia

Partia nu e cimitir!

stiri legate de…

http://www.derdelus.ro/2009/02/22/in-sinaia-a-murit-un-om/

http://www.derdelus.ro/2009/03/08/simbata-in-sinaia-in-memoriam-mircea-mocanu/

http://www.fresh-meat.ro/index.php?module=articles&func=display&aid=175&ptid=14

http://craiovarollers.ro/mocanu-mircea-bobo/

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842561/Partia-nu-e-Cimitir-/

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul-de-schi/sinaia-in-memoria-lui-mircea-mocanu-partia-nu-este-cimitir-145796.html

http://www.indexstiri.ro/partia-nu-e-cimitir.htm

http://www.romanialibera.ro/a148254/partia-nu-este-cimitir.htm

http://www.skivirus.com/discutii/2849-rip-bobo-forma-de-protest.html

http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/actualitate/tanarul-mort-in-avalansa-comemorat-la-sinaia.html

Daca as fi un robotel multifunctional probabil in momentul asta imi scria pe frunte OVERLOAD. Pentru prima oara in viata ma simt coplesita de mediul inconjurator. Si ca sa-mi dau seama de diferenta, ma gandesc ca acum cativa ani as fi renuntat lejer la cate ceva si as fi revenit imediat la capabilitatile mele normale. Ca drept dovada ca am crescut, acum chiar ma simt obligata sa imi pun neuronii la treaba inainte. Si nu asta ar fi problema… ca de bine de rau am cativa neuroni pe care sa-i solicit… numai ca nu am niste idei, niste prioritati dupa care sa trag linie. Nefiind influentata din punct de vedere decizional de factorul monetar, si avand multe pasiuni, singurele opinii care ma streseaza la capitolul asta ar fi presiunile din afara. Ceea ce urasc eu cel mai mult… adica… de ce se streseaza altii de viata si alegerile mele… si de ce ma tot freaca la creieri cu chestia asta? Mi s-a nazarit apoi ca poate o avea legatura cu faptul ca am evoluat totusi de la maimute (ma rog… unii dintre noi…), ca suntem fiinte sociale si traim in comunitati… b*****t. De motive de genul asta… de convertit la ideile altora… sunt satula. Si acuma stau si ma gandesc… dar pe mine m-a intrebat cineva daca vreau sa traiesc in mijlocul unor maimute supraevoluate? Am noroc cu niste prieteni care ma fac sa uit de turma in care traim si imi creeaza o lume la un nivel peste. Multumesc pentru asta. Imi place sa vad ca mai traim si pentru noi, nu numai pentru ceilalti. Dar mai sunt momente cand probabil viata vede ca ne ridicam prea sus si pune in aplicare planul cu pragul de sus, pe ideea: “Loveste-te fraiere!”. atunci incep discutiile alea filosofice si intrebarile mai mult retorice decat fara raspuns. Si cateodata se mai trezeste cate un netot sa intrebe: “iar ai baut mha?”. Si in momentul ala iti vine sa iei scrumiera de pe masa si sa i-o indesi pe gat, ca vorba ceea, si asa nu-i foloseste la nimic mai bun. Dar nu… ca tocmai vorbeam mai devreme… am evoluat de la maimute… si bineinteles, nici nu te apuci sa-i explici individului intensitatea cuvintelor si nici descarcarea intelectuala de care ai parte purtand un aparent monolog cu el, ca… nah…n-are cum sa inteleaga… si atunci ii spui un prietenesc “se intampla… hai sa bem”… si dai paharul peste cap, pentru 5 secunde intrand in lumea lui. De ce? pentru ca e obositor sa explici… si oricum, decat sa-i expui filosofia din spatele unui pahar de bere, preferi sa te prefaci ca alcoolul isi face un efect mult prea dramatic… inghiti in sec si taci. Momentele debordante de explozii intelectuale sunt rare… si se intampla cand interlocutorul nu se uita prin tine si chiar are o parere despre subiectul adus. Atunci nimic din afara nu-si mai face efectul asupra discutiei si fericirea interioara, ca ai mai gasit o primata evoluata… la propriu… este peste asteptari. Si partea buna e ca nu dispare imediat… si din ea te poti hrani mult timp… iar data viitoare cand intalnesti o maimuta supraapreciata al carei coeficient de inteligenta trebuie sa-l cauti pe sub pantofi nu te mai ataci in interior criticand lumea in care traiesti, ci zambesti larg ca si cand ai cunoaste unul dintre secretele vietii si continui: “mda”. In cazul asta revin si ma intreb: “de ce trebuie sa tin eu cont de parerea acestor fiinte supraapreciate? pentru ca interactionam zi de zi? pentru ca imi afecteaza viata intr-un mod sau altul?”. Asta se poate schimba rapid daca imi pun mintea sa elimin orice tangente sau efecte. O sa ma izolez la o cabana in varf de munte, cu placa de snowboard si un husky… ha ha ha… as vrea eu! dar vrem nu vrem, socializam… si am observat ca nici in varf de munte nu scapi de specimenele cu idei preconcepute de mai sus. Asa ca nu pot decat sa mai tai din activitatile mele de zi cu zi, astfel incat oboseala fizica sa nu-mi slabeasca capacitatile intelectuale de a alege, de care am foarte mare nevoie pentru a supravietui. Sunt cam multe de care trebuie  sa am grija intr-un moment… asa ca o sa le iau pe rand… sper numai sa fac fata si sa nu ma dezamagesc singura…

Turn me off…  ’cause I’ve had enough…