Iar nu pot sa dorm… o noapte alba… uitasem cum e… si cineva mi-a adus aminte de ei… de el. Da… am ajuns exact, de unde acum un an si jumatate plecam… dar imi place sa cred, mai matura si mai inteleapta.

Desi viata e simpla, se pare ca oamenii au darul de a o complica. Era frumos sentimentul de liniste cand eram copii, cand nu aveam de luat decizii (inafara de culoarea jucariei pe care mama urma sa ne-o cumpere) si nici griji (decat cand o pierdeam sau se strica). Daca stau bine sa ma gandesc, sentimentele se aseamana… nu spun ca el a fost jucaria mea… doar ca imi amintesc sentimentul care ma incerca atunci cand “ne jucam”. Bine… spun ca a fost jucaria mea… dar si eu a lui. Si cand ne saturam de seriozitatea lumii si de presiunea vietii, ne refugiam in jocul nostru. Si era frumos… pentru ca pentru o clipa uitam de tot… eram copii… eram prieteni… pana am realizat ca e un joc si nu poate avea decat un castigator… Era momentul meu sau momentul lui… atunci parca am inceput sa ne “luptam” unul impotriva celuilalt… am uitat de joc… am uitat sa ne jucam. Atunci s-a stricat nu numai jocul, dar si noi… prietenia noastra. Dar inainte ca cineva sa fie invingator, am incetat si lupta. Constient sau nu… am decis bine… pe viitor loc de salut, si de ce nu, din nou, de joaca. De data asta orgoliul a castigat numai pe jumatate… in trecut… orgoliul asta al meu m-a costat cea mai buna prietena… de tot… fara priviri… fara salut… fara regrete. Sau cel putin asa ziceam atunci. Acum… nu ca regret, ca vorba ceea… am facut ce am crezut de cuviinta la momentul respectiv… dar sunt curioasa cum ar fi fost… acum ca Sim e la Oradea, Iohan la Cluj, iar ceilalti de pe aici (Flo, Diana, Mihai si Razvan) au propriile probleme care ii complesesc… But then again!… am crescut, nu mai suntem copiii egoisti care eram odata… desi acum ca tot a fost 1 iunie recent, mi-e dor sa ma joc… in mod special cu el, cu jucaria mea preferata

“DACA TRECI PE DRUMUL DE VARA, PRIVESTE CU ATENTIE! UNDEVA IN DREAPTA ESTE LOCUL UNDE SI-A DAT ULTIMA SUFLARE PRIETENUL NOSTRU BOBO. ACUM, DRUMUL ESTE MARCAT. ACUM, NU TE MAI POTI RATACI… MULTUMESTE-I LUI BOBO PENTRU ASTA. RIDICA OCHII CATRE CER SI ADU-I UN OMAGIU, MACAR IN GAND. MERITA!“

Un mesaj de retinut!!!

Mircea Mocanu… (a.k.a. Bobo…) Nu, nu l-am cunoscut… dar consider ca a platit un pret mult prea mare!!! Era un tanar de varsta mea, cu vise, speranta si potential in viata… nu am putut sa nu vars cateva lacrimi… Nu am fost pe faza, dar mi-ar fi placut sa particip si eu alaturi de prietenii mei la Sinaia la ultimul omagiu in cinstea lui.

Nu prea le am cu legislatia si chestiile de genu asta, dar acum, de aici am un impuls in a le cunoaste… Ce m-a deranjat si pe mine foarte tare?… pe-o parte “‘nea Caisa” ala care tot insista cu starea partiei Drumul de Vara, ca este ca cele din Brasov (da frate… aceeasi stare… da proasta… nu a zis nimeni sa avem partii de lux… dar daca ne luam ca si standarde de comparatie ceva prost, niciodata nu o sa iesim din groapa in care suntem)… si pe de alta parte, ipocrizia primarului orasului Sinaia, care este evident din interviu ca nu stie despre ce vorbeste… vrand numai sa se spele pe maini de toata situatia. Nu stiu cata valva au facut articolele din jurnalele online sau, la 2 luni dupa tragedie, reportajul Antena 3(emisiunea din 25.04, incepand cu minutul 7), dar cu siguranta ei vor uita… Eu in schimb nu… si cu siguranta nici prietenii, familia si o mare parte din tinerii care au cunoscut povestea…

in memoria lui Mircea Mocanu, tanarul din Constanta care pe 21 februarie 2009 si-a pierdut viata, exista si o petitie, pentru cei care vreti schimbarea situatiei… deocamdata sunt 1500 semnatari… daca vrem, se poate… nu era cazul sa moara unul dintre noi pentru ca autoritatile sa faca ceva ce oricum trebuiau sa faca… dar pentru ca s-a intamplat si timpul nu-l putem da inapoi, bine ar fi sa nu fi fost degeaba…

Respect pentru toti participantii la protest! si de ce nu, multumiri celor implicati in relatarea corecta a evenimentelor.

• Dna Carmen Moise si echipa Antena3
• Jurnalul National si Sorin Anghel
• Silviu Bruma si ziarul Adevarul
• Catalina Slujitoru de la Ring
• Tiberiu Lovin de la Romania Libera
• Realitatea Brasov
• PrimaTV
• Razvan Spiridon
• Mircea Badea
• Cabral si Tudor Chirila
• Ziarul de Sinaia

Partia nu e cimitir!

stiri legate de…

http://www.derdelus.ro/2009/02/22/in-sinaia-a-murit-un-om/

http://www.derdelus.ro/2009/03/08/simbata-in-sinaia-in-memoriam-mircea-mocanu/

http://www.fresh-meat.ro/index.php?module=articles&func=display&aid=175&ptid=14

http://craiovarollers.ro/mocanu-mircea-bobo/

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842561/Partia-nu-e-Cimitir-/

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul-de-schi/sinaia-in-memoria-lui-mircea-mocanu-partia-nu-este-cimitir-145796.html

http://www.indexstiri.ro/partia-nu-e-cimitir.htm

http://www.romanialibera.ro/a148254/partia-nu-este-cimitir.htm

http://www.skivirus.com/discutii/2849-rip-bobo-forma-de-protest.html

http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/actualitate/tanarul-mort-in-avalansa-comemorat-la-sinaia.html

Daca as fi un robotel multifunctional probabil in momentul asta imi scria pe frunte OVERLOAD. Pentru prima oara in viata ma simt coplesita de mediul inconjurator. Si ca sa-mi dau seama de diferenta, ma gandesc ca acum cativa ani as fi renuntat lejer la cate ceva si as fi revenit imediat la capabilitatile mele normale. Ca drept dovada ca am crescut, acum chiar ma simt obligata sa imi pun neuronii la treaba inainte. Si nu asta ar fi problema… ca de bine de rau am cativa neuroni pe care sa-i solicit… numai ca nu am niste idei, niste prioritati dupa care sa trag linie. Nefiind influentata din punct de vedere decizional de factorul monetar, si avand multe pasiuni, singurele opinii care ma streseaza la capitolul asta ar fi presiunile din afara. Ceea ce urasc eu cel mai mult… adica… de ce se streseaza altii de viata si alegerile mele… si de ce ma tot freaca la creieri cu chestia asta? Mi s-a nazarit apoi ca poate o avea legatura cu faptul ca am evoluat totusi de la maimute (ma rog… unii dintre noi…), ca suntem fiinte sociale si traim in comunitati… b*****t. De motive de genul asta… de convertit la ideile altora… sunt satula. Si acuma stau si ma gandesc… dar pe mine m-a intrebat cineva daca vreau sa traiesc in mijlocul unor maimute supraevoluate? Am noroc cu niste prieteni care ma fac sa uit de turma in care traim si imi creeaza o lume la un nivel peste. Multumesc pentru asta. Imi place sa vad ca mai traim si pentru noi, nu numai pentru ceilalti. Dar mai sunt momente cand probabil viata vede ca ne ridicam prea sus si pune in aplicare planul cu pragul de sus, pe ideea: “Loveste-te fraiere!”. atunci incep discutiile alea filosofice si intrebarile mai mult retorice decat fara raspuns. Si cateodata se mai trezeste cate un netot sa intrebe: “iar ai baut mha?”. Si in momentul ala iti vine sa iei scrumiera de pe masa si sa i-o indesi pe gat, ca vorba ceea, si asa nu-i foloseste la nimic mai bun. Dar nu… ca tocmai vorbeam mai devreme… am evoluat de la maimute… si bineinteles, nici nu te apuci sa-i explici individului intensitatea cuvintelor si nici descarcarea intelectuala de care ai parte purtand un aparent monolog cu el, ca… nah…n-are cum sa inteleaga… si atunci ii spui un prietenesc “se intampla… hai sa bem”… si dai paharul peste cap, pentru 5 secunde intrand in lumea lui. De ce? pentru ca e obositor sa explici… si oricum, decat sa-i expui filosofia din spatele unui pahar de bere, preferi sa te prefaci ca alcoolul isi face un efect mult prea dramatic… inghiti in sec si taci. Momentele debordante de explozii intelectuale sunt rare… si se intampla cand interlocutorul nu se uita prin tine si chiar are o parere despre subiectul adus. Atunci nimic din afara nu-si mai face efectul asupra discutiei si fericirea interioara, ca ai mai gasit o primata evoluata… la propriu… este peste asteptari. Si partea buna e ca nu dispare imediat… si din ea te poti hrani mult timp… iar data viitoare cand intalnesti o maimuta supraapreciata al carei coeficient de inteligenta trebuie sa-l cauti pe sub pantofi nu te mai ataci in interior criticand lumea in care traiesti, ci zambesti larg ca si cand ai cunoaste unul dintre secretele vietii si continui: “mda”. In cazul asta revin si ma intreb: “de ce trebuie sa tin eu cont de parerea acestor fiinte supraapreciate? pentru ca interactionam zi de zi? pentru ca imi afecteaza viata intr-un mod sau altul?”. Asta se poate schimba rapid daca imi pun mintea sa elimin orice tangente sau efecte. O sa ma izolez la o cabana in varf de munte, cu placa de snowboard si un husky… ha ha ha… as vrea eu! dar vrem nu vrem, socializam… si am observat ca nici in varf de munte nu scapi de specimenele cu idei preconcepute de mai sus. Asa ca nu pot decat sa mai tai din activitatile mele de zi cu zi, astfel incat oboseala fizica sa nu-mi slabeasca capacitatile intelectuale de a alege, de care am foarte mare nevoie pentru a supravietui. Sunt cam multe de care trebuie  sa am grija intr-un moment… asa ca o sa le iau pe rand… sper numai sa fac fata si sa nu ma dezamagesc singura…

Turn me off…  ’cause I’ve had enough…

De ce mereu cand cineva se apropie de mine eu ma gandesc tot la tine? Of… si melodia… Laura Stoica : “esti departe si ai asupra mea, o putere imensa…” . In momentul asta superstitiosii ar zice “e un semn!”. Ar vrea sa devin paranoica, sa devin dependenta. Asta urasc cel mai mult. Te ador, dar nu pot sa te astept. Nu am motive… sunt inca un copil prins in lumea plina de iubire, nu fa sa para mai complicat decat este! Intr-adevar, imi pari perfect… as vrea sa fi cu mine si sa incercam ceva. Dar numai acum, ca esti departe, intangibil. Imi place ideea… imi place cum suna… daca ai fi aici n-ar mai fi la fel, sunt convinsa. Nu e prima oara cand visez la ceva, iar cand incep sa cunosc mai bine, realitatea vine si ma doboara. Cred ca am nevoie doar de ideal, chiar daca esti tu sau altul. Vreau sa-ti pastrez doar ideea de perfectiune… nu mai vreau sa te cunosc… nu mai vreau sa fiu dezamagita iar… vreau sa ramai visul meu pe timp de zi. Si pentru ca ai tendinta de a o da in bara de fiecare data, am sa incerc eu sa te evit. Am inceput impreuna povestea, dar de aici continui numai eu… vor fi numai monologuri transformate in dialoguri ireale… vei fi numai tu… si numai in mintea mea. “Someday”?… poate… dar numai in momentul cand imi va rapi cineva zambetul de pe buze… in momentul in care o sa obosesc si o sa intru in lumea mediocra ce ma inconjoara… in momentul in care nu o sa-mi mai pot trai popria poveste… in momentul in care o sa prind curaj… in momentul in care o sa ma indragostesc incat n-o sa-mi mai pese de mine… in momentul in care o sa cunosc adevarul… in momentul in care viata se va satura sa ma puna la incercare… in momentul ala o sa risc… o sa te vreau real, nu doar in vis… o sa te caut… o sa vorbim. Pana atunci… Lasa-ma sa te iubesc in lumea mea… fi unul, dar totodata fi toti… fi cum vreau eu… fi… inca departe … promit!…o sa te chem!

… this lovebug again… … …cand?

Cand va simtiti comfortabil in orice situatie

Cand nu simtiti nevoia sa mintiti nici despre cel mai mic amanunt

Cand desi nu credeti in superstitii, de fiecare data cand vedeti un vasc simtiti nevoia unui sarut

Cand ati fi in stare sa va uitati unul la poza celuilalt ore intregi si tot nu v-ati satura

Cand defectele deja vi le vedeti ca parti desavarsitoare ale personalitatii

Cand simpla prezentare in fata prietenilor e o mandrie

Cand toate povestile voastre tind sa aiba acelasi subiect si va dati exemplu in orice situatie

Cand momentele de liniste dintre discutii nu sunt stanjenitoare ci mai degraba pline de intensitate

Cand aveti senzatia ca va uitati direct in suflet cand va priviti

Cand tresariti la simplul auz al numelui

Cand vi se pare ca nu va ridicati la standardele celuilalt

Cand aveti senzatia ca mai bine de atat nu va poate fi

Cand vi se pare ca va vedeti peste tot in trafic masina unul altuia

Cand va prostiti impreuna in centrul atentiei, si nu va deranjeaza

Cand la fiecare intalnire a privirilor apare o scanteie si parca e iarasi dragoste la prima vedere

Cand lumea “normala” e “anormalul” vostru

Cand nu mai conteaza mediul inconjurator, atata timp cat sunteti impreuna

Cand va simtiti puternici impreuna

Cand numai gandul unul la altul va aduce pe fata un zambet idiot

Cand impreuna faceti lucruri de care in mod normal, separat, va e frica

Cand simtiti ca nu o sa va plictisiti niciodata impreuna

Cand sunteti cei mai buni prieteni

Cand simtiti ca a meritat sa asteptati atat ca sa dati unul de altul

Cand ati merge impreuna prin ploaie doar sa nu mergeti singuri

Cand cele mai nesemnificative lucruri isi maresc importanta in prezenta voastra

Cand nu va mai e frica de necunoscut

Scriind toate astea, tocmai realizez ca nu o data, ci de mai multe ori, iubirea m-a incercat. Ca am dat-o in bara, a fost greseala mea. Regret ca ati suferit… Am fost egoista… Am vrut totul… de la inceput… n-am realizat atunci ca imi trebuie ceva pe moment, dar totusi pentru o viata intreaga… Am vrut sa iau de-a gata, nici gand sa construiesc… Dar pe buna dreptate ca daca exista acel “je ne sais quoi” frantuzesc, restul vine de la sine…

So… lovebug?… da… piticul meu de pe creier isi asteapta mireasa… pa pa

Si cum nu-i frumos sa ma las rugata: “Bonsoir monsieur, avec plaisir!”… si ma duc…

Ce vals!… Ce tango!… Ce pasi!… nu mai stiu nimic. Nici nu-mi simt picioarele miscandu-se. De ce? Pentru ca toata atentia mea este asupra lui… este de-a dreptul fermecator! Ce vad? Pasiune… Dorinta… Placere… Se vede in ochii lui ca danseaza  doar pentru ca vrea… pentru ca asa simte… Nu conteaza parerea celor din jur, nu are urechi pentru chicoteli si critici… dar eu? Eu sunt deja in lumea lui… plutesc… ma ia de mana… si… invartindu-ma… uit de tot. Unde eram?… Cu cine eram?… Ce faceam?… S-a sters tot din mintea mea… mai vad decat imaginea lui incadrata de lumini sterse.

Ne invartim… si ne tot invartim… si la un moment dat simt ca nu mai ating cu picioarele jos… viteza e din ce in ce mai mare… iar daca la inceput m-am simtit stangace, acum simt ca zbor… si rad!… da… un ras dintr-ala prostesc… si un zambet idiot de nu ti-l poti sterge dupa fata pentru ca nu l-ai intentionat si nu poti sa te abtii… si de fapt nu iti dai seama de el decat la final, dupa ce totul s-a sfarsit. Este totusi un sentiment emotionant de pace… de caldura… de soare (desi e intuneric)… fara griji… fara ganduri… doar cuvinte… versuri… si incepuram sa cantam. Realizam ca ne prostim?… Da… dar in locul unde ne aflam chiar nu conteaza… suntem undeva deasupra tuturor , unde nu ne poate atinge nimeni. Nu stiu unde este al noualea cer… si nu cred ca am fost vreodata acolo… de ce?… pai mi-as fi dat seama… ca mi-e teama la mari inaltimi… desi daca stau sa ma gandesc, nu cred ca mi-as fi dat seama oricum… Surasul lui pur, sincer… valsul… muzica de pian… miscarile gratioase si zambetele impartite in stanga si in dreapta nu mi-ar fi dat voie… sunt vrajita. Imediat, langa noi, apar doi pitici de vreo 4-5 anisori si vor sa ne imite… Se uita la noi si rad… sunt extraordinari de dulci!… ii luam cu noi la dans si deja ma simt ca la gradinita… dansand in iarba, cu o coronita de flori in cap… Ce frumos!… dar stop!… muzica se opreste… ma impiedic debusolata… urmeaza plecaciunea… sarutul mainii… eu inca ma dezmeticesc… Se aud aplauze!!!… Ce?!? … revenim la realitate… suntem totusi in centru la fantana si ne dam in spectacol in fata Craiovei… dar hei!… oamenii aplauda… inseamna ca nu a  fost chiar asa rau, nu?

Zboara gandurile mele…Ca un fluture spre stele…Zboara gandurile mele…Tot la tine… tot la ele.

Vreau acum sa vad la tine…Numai una, partea buna…Daca nu, te las cu bine…Poate o sa ma crezi nebuna

Te scot din rame si albume… Te scot din minte si din gand…N-o sa ma mai vezi cantand… Ma arunc in lume

Foaia va ramane seaca… De un alb imaculat… Hmmm, deja nu mai exista “Daca”…M-am plictisit: Am plecat

Cu un ochi privind agale… La tristetea de pe deal… Simt ca ma innec in mare… Oare mai ajung la mal?

Ma simt prinsa, dezgolita, captivata…Nu stiu cum, e prima data… Ca un print fara de capa… Sunt ca o stea, intr-un pahar cu apa

Dezamagita… iar… si daca nu sti de ce… eu nu pot sa-ti zic… Nu te recunosc si nici nu mai vreau scuze. Mi s-a pus pata! Si pe cat de mult odata mi-a placut sa stau in bratele tale, pe atat de mult azi imi esti indiferent. Da… fiecare pahar o sa-mi aminteasca de tine… de tot ce parea frumos odata… de clipele pe care… tu… cu un singur cuvant le-ai innecat… intr-o dezamagire. Am pus la suflet… a fost ceva… un vis frumos. M-ai cucerit prin cuvinte… mi-a placut prea mult ce am auzit. Si stiam ca nu trebuie sa am incredere, dar am crezut ca putem visa impreuna. Am crezut ca putem zbura cu aceesi aripa spre oriunde-le nostru… Desi total rupti de restul lumi ar fi fost ceva, aripa ta are loc numai pentru unul. Da… esti egoist… dar nu te condamn… mai sti? [de cand mi-ai iesit in drum, nu tin minte cand si cum, pentru prima oara.../nu stiu ce s-a intamplat... totul parca s-a schimbat,/dar tu, parca nu m-ai vazut... ca un fulger ai trecut /Nu... nu se poate sa nu ma vezi... nu se poate sa nu ma crezi... ce mult, as vrea, sa te am cu mine.../Tu... nu vrei sa intelegi deloc... ca m-aprind si ca iau foc... cand te revad.../Vremea zboara si intr-o zi... o sa-ti spun fie ce-o fi... ce simt pentru tine.../doar cu-n suflet si-un cuvant... sa nu crezi ca-s vorbe-n vant.../nu stiu daca vei asculta... nu stiu, daca vei spune da...] poate intr-o buna zi… sau nu… visul s-a sfarsit… m-am trezit singura… ieri s-a dus… vine azi, cu alte iubiri. Fara tine, pastrez doar visul, in speranta ca o sa imi creasca propriile aripi… si ma gandesc ca o sa gasesc un alt pahar… un alt cuvant… acelasi gand… un vis frumos