Iar nu pot sa dorm… o noapte alba… uitasem cum e… si cineva mi-a adus aminte de ei… de el. Da… am ajuns exact, de unde acum un an si jumatate plecam… dar imi place sa cred, mai matura si mai inteleapta.

Desi viata e simpla, se pare ca oamenii au darul de a o complica. Era frumos sentimentul de liniste cand eram copii, cand nu aveam de luat decizii (inafara de culoarea jucariei pe care mama urma sa ne-o cumpere) si nici griji (decat cand o pierdeam sau se strica). Daca stau bine sa ma gandesc, sentimentele se aseamana… nu spun ca el a fost jucaria mea… doar ca imi amintesc sentimentul care ma incerca atunci cand “ne jucam”. Bine… spun ca a fost jucaria mea… dar si eu a lui. Si cand ne saturam de seriozitatea lumii si de presiunea vietii, ne refugiam in jocul nostru. Si era frumos… pentru ca pentru o clipa uitam de tot… eram copii… eram prieteni… pana am realizat ca e un joc si nu poate avea decat un castigator… Era momentul meu sau momentul lui… atunci parca am inceput sa ne “luptam” unul impotriva celuilalt… am uitat de joc… am uitat sa ne jucam. Atunci s-a stricat nu numai jocul, dar si noi… prietenia noastra. Dar inainte ca cineva sa fie invingator, am incetat si lupta. Constient sau nu… am decis bine… pe viitor loc de salut, si de ce nu, din nou, de joaca. De data asta orgoliul a castigat numai pe jumatate… in trecut… orgoliul asta al meu m-a costat cea mai buna prietena… de tot… fara priviri… fara salut… fara regrete. Sau cel putin asa ziceam atunci. Acum… nu ca regret, ca vorba ceea… am facut ce am crezut de cuviinta la momentul respectiv… dar sunt curioasa cum ar fi fost… acum ca Sim e la Oradea, Iohan la Cluj, iar ceilalti de pe aici (Flo, Diana, Mihai si Razvan) au propriile probleme care ii complesesc… But then again!… am crescut, nu mai suntem copiii egoisti care eram odata… desi acum ca tot a fost 1 iunie recent, mi-e dor sa ma joc… in mod special cu el, cu jucaria mea preferata

”NU” merg pentru ca imi sunt foarte dragi baietii care organizeaza

”NU” merg sa ma bat cu Raul in bile de paintball

”NU” merg sa invat sa imi tin echilibru pe 2 roti cu ATV-ul

”NU” merg sa ma catar pe stanca

”NU” merg sa stau la povesti cu noi prieteni

”NU” merg ca nu am ochelari de soare    …  stai putin … asta nu se potriveste!…. eh!… cui ii pasa… si asa spun numai prostii pe aici… m-ati crezut?… he he… cum sa NU merg?!?

Si daca vreti si voi sa ”NU” veniti cu mine…. stiti ce aveti de facut… I’m out!

“DACA TRECI PE DRUMUL DE VARA, PRIVESTE CU ATENTIE! UNDEVA IN DREAPTA ESTE LOCUL UNDE SI-A DAT ULTIMA SUFLARE PRIETENUL NOSTRU BOBO. ACUM, DRUMUL ESTE MARCAT. ACUM, NU TE MAI POTI RATACI… MULTUMESTE-I LUI BOBO PENTRU ASTA. RIDICA OCHII CATRE CER SI ADU-I UN OMAGIU, MACAR IN GAND. MERITA!“

Un mesaj de retinut!!!

Mircea Mocanu… (a.k.a. Bobo…) Nu, nu l-am cunoscut… dar consider ca a platit un pret mult prea mare!!! Era un tanar de varsta mea, cu vise, speranta si potential in viata… nu am putut sa nu vars cateva lacrimi… Nu am fost pe faza, dar mi-ar fi placut sa particip si eu alaturi de prietenii mei la Sinaia la ultimul omagiu in cinstea lui.

Nu prea le am cu legislatia si chestiile de genu asta, dar acum, de aici am un impuls in a le cunoaste… Ce m-a deranjat si pe mine foarte tare?… pe-o parte “‘nea Caisa” ala care tot insista cu starea partiei Drumul de Vara, ca este ca cele din Brasov (da frate… aceeasi stare… da proasta… nu a zis nimeni sa avem partii de lux… dar daca ne luam ca si standarde de comparatie ceva prost, niciodata nu o sa iesim din groapa in care suntem)… si pe de alta parte, ipocrizia primarului orasului Sinaia, care este evident din interviu ca nu stie despre ce vorbeste… vrand numai sa se spele pe maini de toata situatia. Nu stiu cata valva au facut articolele din jurnalele online sau, la 2 luni dupa tragedie, reportajul Antena 3(emisiunea din 25.04, incepand cu minutul 7), dar cu siguranta ei vor uita… Eu in schimb nu… si cu siguranta nici prietenii, familia si o mare parte din tinerii care au cunoscut povestea…

in memoria lui Mircea Mocanu, tanarul din Constanta care pe 21 februarie 2009 si-a pierdut viata, exista si o petitie, pentru cei care vreti schimbarea situatiei… deocamdata sunt 1500 semnatari… daca vrem, se poate… nu era cazul sa moara unul dintre noi pentru ca autoritatile sa faca ceva ce oricum trebuiau sa faca… dar pentru ca s-a intamplat si timpul nu-l putem da inapoi, bine ar fi sa nu fi fost degeaba…

Respect pentru toti participantii la protest! si de ce nu, multumiri celor implicati in relatarea corecta a evenimentelor.

• Dna Carmen Moise si echipa Antena3
• Jurnalul National si Sorin Anghel
• Silviu Bruma si ziarul Adevarul
• Catalina Slujitoru de la Ring
• Tiberiu Lovin de la Romania Libera
• Realitatea Brasov
• PrimaTV
• Razvan Spiridon
• Mircea Badea
• Cabral si Tudor Chirila
• Ziarul de Sinaia

Partia nu e cimitir!

stiri legate de…

http://www.derdelus.ro/2009/02/22/in-sinaia-a-murit-un-om/

http://www.derdelus.ro/2009/03/08/simbata-in-sinaia-in-memoriam-mircea-mocanu/

http://www.fresh-meat.ro/index.php?module=articles&func=display&aid=175&ptid=14

http://craiovarollers.ro/mocanu-mircea-bobo/

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842561/Partia-nu-e-Cimitir-/

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul-de-schi/sinaia-in-memoria-lui-mircea-mocanu-partia-nu-este-cimitir-145796.html

http://www.indexstiri.ro/partia-nu-e-cimitir.htm

http://www.romanialibera.ro/a148254/partia-nu-este-cimitir.htm

http://www.skivirus.com/discutii/2849-rip-bobo-forma-de-protest.html

http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/actualitate/tanarul-mort-in-avalansa-comemorat-la-sinaia.html

Daca as fi un robotel multifunctional probabil in momentul asta imi scria pe frunte OVERLOAD. Pentru prima oara in viata ma simt coplesita de mediul inconjurator. Si ca sa-mi dau seama de diferenta, ma gandesc ca acum cativa ani as fi renuntat lejer la cate ceva si as fi revenit imediat la capabilitatile mele normale. Ca drept dovada ca am crescut, acum chiar ma simt obligata sa imi pun neuronii la treaba inainte. Si nu asta ar fi problema… ca de bine de rau am cativa neuroni pe care sa-i solicit… numai ca nu am niste idei, niste prioritati dupa care sa trag linie. Nefiind influentata din punct de vedere decizional de factorul monetar, si avand multe pasiuni, singurele opinii care ma streseaza la capitolul asta ar fi presiunile din afara. Ceea ce urasc eu cel mai mult… adica… de ce se streseaza altii de viata si alegerile mele… si de ce ma tot freaca la creieri cu chestia asta? Mi s-a nazarit apoi ca poate o avea legatura cu faptul ca am evoluat totusi de la maimute (ma rog… unii dintre noi…), ca suntem fiinte sociale si traim in comunitati… b*****t. De motive de genul asta… de convertit la ideile altora… sunt satula. Si acuma stau si ma gandesc… dar pe mine m-a intrebat cineva daca vreau sa traiesc in mijlocul unor maimute supraevoluate? Am noroc cu niste prieteni care ma fac sa uit de turma in care traim si imi creeaza o lume la un nivel peste. Multumesc pentru asta. Imi place sa vad ca mai traim si pentru noi, nu numai pentru ceilalti. Dar mai sunt momente cand probabil viata vede ca ne ridicam prea sus si pune in aplicare planul cu pragul de sus, pe ideea: “Loveste-te fraiere!”. atunci incep discutiile alea filosofice si intrebarile mai mult retorice decat fara raspuns. Si cateodata se mai trezeste cate un netot sa intrebe: “iar ai baut mha?”. Si in momentul ala iti vine sa iei scrumiera de pe masa si sa i-o indesi pe gat, ca vorba ceea, si asa nu-i foloseste la nimic mai bun. Dar nu… ca tocmai vorbeam mai devreme… am evoluat de la maimute… si bineinteles, nici nu te apuci sa-i explici individului intensitatea cuvintelor si nici descarcarea intelectuala de care ai parte purtand un aparent monolog cu el, ca… nah…n-are cum sa inteleaga… si atunci ii spui un prietenesc “se intampla… hai sa bem”… si dai paharul peste cap, pentru 5 secunde intrand in lumea lui. De ce? pentru ca e obositor sa explici… si oricum, decat sa-i expui filosofia din spatele unui pahar de bere, preferi sa te prefaci ca alcoolul isi face un efect mult prea dramatic… inghiti in sec si taci. Momentele debordante de explozii intelectuale sunt rare… si se intampla cand interlocutorul nu se uita prin tine si chiar are o parere despre subiectul adus. Atunci nimic din afara nu-si mai face efectul asupra discutiei si fericirea interioara, ca ai mai gasit o primata evoluata… la propriu… este peste asteptari. Si partea buna e ca nu dispare imediat… si din ea te poti hrani mult timp… iar data viitoare cand intalnesti o maimuta supraapreciata al carei coeficient de inteligenta trebuie sa-l cauti pe sub pantofi nu te mai ataci in interior criticand lumea in care traiesti, ci zambesti larg ca si cand ai cunoaste unul dintre secretele vietii si continui: “mda”. In cazul asta revin si ma intreb: “de ce trebuie sa tin eu cont de parerea acestor fiinte supraapreciate? pentru ca interactionam zi de zi? pentru ca imi afecteaza viata intr-un mod sau altul?”. Asta se poate schimba rapid daca imi pun mintea sa elimin orice tangente sau efecte. O sa ma izolez la o cabana in varf de munte, cu placa de snowboard si un husky… ha ha ha… as vrea eu! dar vrem nu vrem, socializam… si am observat ca nici in varf de munte nu scapi de specimenele cu idei preconcepute de mai sus. Asa ca nu pot decat sa mai tai din activitatile mele de zi cu zi, astfel incat oboseala fizica sa nu-mi slabeasca capacitatile intelectuale de a alege, de care am foarte mare nevoie pentru a supravietui. Sunt cam multe de care trebuie  sa am grija intr-un moment… asa ca o sa le iau pe rand… sper numai sa fac fata si sa nu ma dezamagesc singura…

Turn me off…  ’cause I’ve had enough…

Da… da… si melodia e foarte tare… dar eu ma refer aici la propriu…la propriu si la recenta tabara in care am avut placerea sa merg. Si anume Fresh Camp… Ok… nu am ajuns sa fiu un as in ale snowboarding-ului dar am avut ceva experiente misto… cateva ture pe box (cand era inca ingropat normal… nu mi-am rupt fundu cu ceilalti)… evident dansuri pe bar la party… un coctail ciudat (smantana, bere, supa de pui, calciu efervescent, otet de la castravetii murati… aaa… si o felie de lamaie… in rest nu mai stiu ce era acolo… ideea e k l-am baut… si culmea… nu a fost asa de rau… ha ha ha) … o saritura in cap de pe kicker-ul mic (direct in cap)… curaj sa ma bat cu zapada mare… si daca am putin noroc… ceva de prieteni de viitor. Baietii de la Fresh Meat Team au fost bestiali… instructorii au fost… well… instructori… Pun si cateva poze, dar fara saritura in cap nu stiu cat isi au rostul… o sa astept si celelalte dvd-uri cu poze. Pana una alta… trimit zambete si multumiri catre Bucuresti (mersi Alin… glad to have your friendship… I’m gonna try to make it up somehow)…

later edit: am mai pus cateva poze

Stiu ca sunt egoista… daca sunt judecata din-afara pot parea chiar indiferenta. Nu vreau, si nici nu-mi place sa ma justific in cazul asta. Dar pentru asta il apreciez mult mai mult pe D… ca a fost in stare sa treaca singur prin asta… ca in conditiile lui… in momentul ala… s-a gandit la noi toti, ceilalti… mai mult decat la el. Pentru asta… si pentru viata pe care ar fi putut sa o aiba… ii dedic primul zbor cu parapanta… prima saritura cu snowboard-ul… primul road trip cu prietenii… primul zbor cu avionul… prima dragoste la prima vedere… toate acele momente pe care el ar fi putut sa le traiasca dar nu a mai avut timp. Pentru ca el a fost inspiratia mea sa imi traiesc viata si sa ajung cine sunt azi. Tu spuneai mereu traieste clipa… viata insa n-a putut ierta. RIP. O sa te fac mandru.

In loving memory…

De ce mereu cand cineva se apropie de mine eu ma gandesc tot la tine? Of… si melodia… Laura Stoica : “esti departe si ai asupra mea, o putere imensa…” . In momentul asta superstitiosii ar zice “e un semn!”. Ar vrea sa devin paranoica, sa devin dependenta. Asta urasc cel mai mult. Te ador, dar nu pot sa te astept. Nu am motive… sunt inca un copil prins in lumea plina de iubire, nu fa sa para mai complicat decat este! Intr-adevar, imi pari perfect… as vrea sa fi cu mine si sa incercam ceva. Dar numai acum, ca esti departe, intangibil. Imi place ideea… imi place cum suna… daca ai fi aici n-ar mai fi la fel, sunt convinsa. Nu e prima oara cand visez la ceva, iar cand incep sa cunosc mai bine, realitatea vine si ma doboara. Cred ca am nevoie doar de ideal, chiar daca esti tu sau altul. Vreau sa-ti pastrez doar ideea de perfectiune… nu mai vreau sa te cunosc… nu mai vreau sa fiu dezamagita iar… vreau sa ramai visul meu pe timp de zi. Si pentru ca ai tendinta de a o da in bara de fiecare data, am sa incerc eu sa te evit. Am inceput impreuna povestea, dar de aici continui numai eu… vor fi numai monologuri transformate in dialoguri ireale… vei fi numai tu… si numai in mintea mea. “Someday”?… poate… dar numai in momentul cand imi va rapi cineva zambetul de pe buze… in momentul in care o sa obosesc si o sa intru in lumea mediocra ce ma inconjoara… in momentul in care nu o sa-mi mai pot trai popria poveste… in momentul in care o sa prind curaj… in momentul in care o sa ma indragostesc incat n-o sa-mi mai pese de mine… in momentul in care o sa cunosc adevarul… in momentul in care viata se va satura sa ma puna la incercare… in momentul ala o sa risc… o sa te vreau real, nu doar in vis… o sa te caut… o sa vorbim. Pana atunci… Lasa-ma sa te iubesc in lumea mea… fi unul, dar totodata fi toti… fi cum vreau eu… fi… inca departe … promit!…o sa te chem!

… this lovebug again… … …cand?

Cand va simtiti comfortabil in orice situatie

Cand nu simtiti nevoia sa mintiti nici despre cel mai mic amanunt

Cand desi nu credeti in superstitii, de fiecare data cand vedeti un vasc simtiti nevoia unui sarut

Cand ati fi in stare sa va uitati unul la poza celuilalt ore intregi si tot nu v-ati satura

Cand defectele deja vi le vedeti ca parti desavarsitoare ale personalitatii

Cand simpla prezentare in fata prietenilor e o mandrie

Cand toate povestile voastre tind sa aiba acelasi subiect si va dati exemplu in orice situatie

Cand momentele de liniste dintre discutii nu sunt stanjenitoare ci mai degraba pline de intensitate

Cand aveti senzatia ca va uitati direct in suflet cand va priviti

Cand tresariti la simplul auz al numelui

Cand vi se pare ca nu va ridicati la standardele celuilalt

Cand aveti senzatia ca mai bine de atat nu va poate fi

Cand vi se pare ca va vedeti peste tot in trafic masina unul altuia

Cand va prostiti impreuna in centrul atentiei, si nu va deranjeaza

Cand la fiecare intalnire a privirilor apare o scanteie si parca e iarasi dragoste la prima vedere

Cand lumea “normala” e “anormalul” vostru

Cand nu mai conteaza mediul inconjurator, atata timp cat sunteti impreuna

Cand va simtiti puternici impreuna

Cand numai gandul unul la altul va aduce pe fata un zambet idiot

Cand impreuna faceti lucruri de care in mod normal, separat, va e frica

Cand simtiti ca nu o sa va plictisiti niciodata impreuna

Cand sunteti cei mai buni prieteni

Cand simtiti ca a meritat sa asteptati atat ca sa dati unul de altul

Cand ati merge impreuna prin ploaie doar sa nu mergeti singuri

Cand cele mai nesemnificative lucruri isi maresc importanta in prezenta voastra

Cand nu va mai e frica de necunoscut

Scriind toate astea, tocmai realizez ca nu o data, ci de mai multe ori, iubirea m-a incercat. Ca am dat-o in bara, a fost greseala mea. Regret ca ati suferit… Am fost egoista… Am vrut totul… de la inceput… n-am realizat atunci ca imi trebuie ceva pe moment, dar totusi pentru o viata intreaga… Am vrut sa iau de-a gata, nici gand sa construiesc… Dar pe buna dreptate ca daca exista acel “je ne sais quoi” frantuzesc, restul vine de la sine…

So… lovebug?… da… piticul meu de pe creier isi asteapta mireasa… pa pa

Si cum nu-i frumos sa ma las rugata: “Bonsoir monsieur, avec plaisir!”… si ma duc…

Ce vals!… Ce tango!… Ce pasi!… nu mai stiu nimic. Nici nu-mi simt picioarele miscandu-se. De ce? Pentru ca toata atentia mea este asupra lui… este de-a dreptul fermecator! Ce vad? Pasiune… Dorinta… Placere… Se vede in ochii lui ca danseaza  doar pentru ca vrea… pentru ca asa simte… Nu conteaza parerea celor din jur, nu are urechi pentru chicoteli si critici… dar eu? Eu sunt deja in lumea lui… plutesc… ma ia de mana… si… invartindu-ma… uit de tot. Unde eram?… Cu cine eram?… Ce faceam?… S-a sters tot din mintea mea… mai vad decat imaginea lui incadrata de lumini sterse.

Ne invartim… si ne tot invartim… si la un moment dat simt ca nu mai ating cu picioarele jos… viteza e din ce in ce mai mare… iar daca la inceput m-am simtit stangace, acum simt ca zbor… si rad!… da… un ras dintr-ala prostesc… si un zambet idiot de nu ti-l poti sterge dupa fata pentru ca nu l-ai intentionat si nu poti sa te abtii… si de fapt nu iti dai seama de el decat la final, dupa ce totul s-a sfarsit. Este totusi un sentiment emotionant de pace… de caldura… de soare (desi e intuneric)… fara griji… fara ganduri… doar cuvinte… versuri… si incepuram sa cantam. Realizam ca ne prostim?… Da… dar in locul unde ne aflam chiar nu conteaza… suntem undeva deasupra tuturor , unde nu ne poate atinge nimeni. Nu stiu unde este al noualea cer… si nu cred ca am fost vreodata acolo… de ce?… pai mi-as fi dat seama… ca mi-e teama la mari inaltimi… desi daca stau sa ma gandesc, nu cred ca mi-as fi dat seama oricum… Surasul lui pur, sincer… valsul… muzica de pian… miscarile gratioase si zambetele impartite in stanga si in dreapta nu mi-ar fi dat voie… sunt vrajita. Imediat, langa noi, apar doi pitici de vreo 4-5 anisori si vor sa ne imite… Se uita la noi si rad… sunt extraordinari de dulci!… ii luam cu noi la dans si deja ma simt ca la gradinita… dansand in iarba, cu o coronita de flori in cap… Ce frumos!… dar stop!… muzica se opreste… ma impiedic debusolata… urmeaza plecaciunea… sarutul mainii… eu inca ma dezmeticesc… Se aud aplauze!!!… Ce?!? … revenim la realitate… suntem totusi in centru la fantana si ne dam in spectacol in fata Craiovei… dar hei!… oamenii aplauda… inseamna ca nu a  fost chiar asa rau, nu?

Cum ziceam acum ceva timp… la trecerea dintre ani, m-am oprit sa fac o balanta… cam ce am obtinut de la viata anu care a trecut, si cam ce pretentii am pentru urmatorul…

So… 2008 a fost un an bun as zice (he he… parca as vorbi de vin… dar daca stau sa ma gandesc, si vinul de la Carcea a iesit destul de bun… asa-i baieti?)…si… coborand de pe aripile vinului pe pamant, constat ca mi-am facut o groaza de prieteni noi… incepand prin Craiova, Bucuresti, Cluj si continuand pana peste ocean prin Americi si Canada…unii, oameni mai de calitate decat altii, dar toti la fel de prietenosi… (sau nu… asta pentru cei care stiti povestea din Piata Marasti). Am invatat anu asta… mult… si nu spun asta doar din punct de vedere studentesc, pentru ca a trebuit (ca sa termin facultatea)… ci mai degraba am invatat diverse la nivel personal… am invatat sa las de la mine… am invatat sa ma bucur pentru ceilalti (sunt de-a dreptul fericita… pt Diana si Geni… pt Zetu si Stefi… sa ma puneti domnisoara de onoare buah!!!)… am invatat ca viata poate fi frumoasa chiar daca pamantul nu se invarte in jurul meu… am invatat sa iert… am invatat sa conduc… m-am vopsit in cap (rosie, apoi albastra, apoi verde… acuma sunt negru albastrui…he he)… am picat primul meu interviu (ok… draga domnule de la P&G…sa trec de 4 interviuri si sa ma pici la al 5-lea?!… that wasn’t fun!) … am invatat sa pictez pereti (cu ocazia asta sa-i facem si Iuliei un pic de reclama ca mi-e foarte draga…”File de Poveste”… vizavi de intrarea principala in Parcul Romanescu)… am invatat sa lucrez sub stres… am invatat sa ma dau cu snowboard-ul (ok… am inceput sa invat… dar perseverez… acuma ca am echipamentul meu (Burton addicted) nu mai am nicio scuza sa nu reusesc… weee)… am invatat sa dansez (multumita lui Andrei si bineinteles Andreei… cei mai fun “instructori”… a…da… multumita totodata si Arcade-ului ca exista si putem exersa linistiti pasi de cha cha, samba si jive) … am mai gasit un barman pe care il admir si respect pentru ceea ce face (nu mha… nu e Claudiu si nu e tipu din Cluj de la Midi… il cheama Teo si daca vreti sa-l vedeti in actiune -> Barfly)…

ce sa mai… experiente noi… clar nu trebuie sa uit sa amintesc de parapanta…weeee (anu asta vreau sa incerc un avionash sau o parasuta ceva…cu ocazia asta mersi Istvan ca ne suporti)… aaa… daaa…si in niciun caz nu trebuie sa uit ca in cateva zile bloguletul meu face un anisor (nici prin gand nu mi-ar fi trecut sa ma apuc daca nu era Cod, si nici prin gand nu mi-ar fi trecut sa il si tin in viata, daca nu erau prietenii… pe care sa ii intereseze de persoana mea… sa ma bazaie in fiecare zi si sa ma porneasca la scris: Minu, Adi, Mihai, Radu etc.)… apropo de interes si persoana mea, nu cred k am scris despre asta, dar, cu ceva timp in urma, primesc un telefon de la o prietena care foarte serioasa ma intreba daca ma mai cheama si Alexandra… nestiind despre ce e vorba exact, am continuat si eu serioasa “Nu”… apoi a inceput sa-mi povesteasca… si pana la final, nu ma mai puteam opri din ras… ferm convinsa ca este o farsa. Dar, odata ajunsa acasa, tipa imi trimite link catre pagina de hi5 a unui individ dubios… nimic interesant pana acum, dar apoi imi sare un comment in ochi… era unu dintr-ala  gen “iubitel, te iubi mult, xo xo”… stiti voi, genul ala de care vorbeste Teo in show-ul lui de stand-up… si nu mi-a sarit in ochi din cauza asta… ci pentru ca la nume scria Alexandra si era o poza cu mine!!!… … …WTF!!!… asa k am inceput sa cercetez (adik sa ma uit prin pozele individului si ale “Alexandrei”)… poze cu mine peste tot… de ex: poza cu gashca la budapesta (la el pe profil) si explicatie: “iubi meu cu prietenii prin oras”… huh???… dar nu-i tot… mai avea si poze cu 2 maini cu verighete cu explicatia: “eu si ea alegand” si comment de la “Alexandra” la fel de profund… si pe langa asta… prieteni de-ai lui: “va sta bine impreuna”,”va potriviti”,”cuplu dragut”…Oh! Come on!!!… mi-am amintit de un film “Accidental husband”, dar la cum arata tipul am zis in sinea mea “God NO!”… Atunci am zis “Pana aici!”… dar inca nu puteam sa cred ca cineva poate fi asa de penibil incat sa-si creeze o iubita, sotie (… whatever)… virtuala, cu care sa se laude… inca eram convinsa ca e o farsa (totusi el era din bistrita, si din intamplare aveam in cluj o gramada de prieteni din acelasi oras)… asa k inainte sa trimit un mail celor de la hi5, hotarasc sa vb cu el pe mess (desteptu’ avea id-ul postat…pentru doritoare sa intre in vorba cu el… ha ha)… anyway… si intrand dupa un id oarecare… intru in vorba cu individul… n-a durat mult sa imi dau seama cat il duce capul (sau ma rog… cat nu-l duce!!!)… asa ca… www.hi5.com… report abuse… si gata povestea… unii dintre prieteni erau chiar panicati (cum asa?… vai!… si ce-o sa faci?)… altii au ras cot la cot cu mine si a ramas sa mai radem si data viitoare…

Astea au fost vechiturile… a venit revelionul… a trecut… ce imi propun pentru 2009?

Pai…(ma simt ca si cand i-as scrie o scrisoare lui Mos Craciun)… sa incep cu distractia sau cu chestiile serioase…. eh… oricum o sa le amestec pana la final…so… in primul rand… ca tot e iarna… imi propun sa experimentez mai mult snowboarding-ul… imi propun sa invat pasi de dans mai multi… mai bine… imi propun sa ma mut de acasa… sa imi iau toate examenele, la vara sa ma duc in Hawaii (iar daca nu… oricand exista prietenii si iesirile cu rucsacu in spate prin Europa… la rude si prieteni buah… ca nu ne permitem altfel… suntem la varsta la care n-avem bani)… imi propun sa dau niste teste (GMAT, TOEFL)… nu de alta, dar o data cu revelionul a venit si o idee… un master prin Canada nu ar fi rau… imi propun sa invat multa programare (coding & design)… imi propun sa imi deschid o firma cu RainElf… imi propun sa imi fac si mai multi noi prieteni… imi propun sa ma mai intalnesc si cu cei vechi… imi propun sa invat sa zic nu… imi propun sa incerc sa nu mai ranesc oamenii (dar nici sa zic ca cerul e senin doar ca ei nu vor sa simta picaturile de ploaie)… dupa ideea asta o sa-mi fac un checklist iar la finalul lui 2009 sa vad ce si cum… anyway… pana atunci mai e… chiar cale lunga… pana atunci continuam sa fim modele pentru ceilalti si sa ne traim vietile cat de palpitant posibil