km peste km

Mama imi tot repeta ca de fapt Romania e intinsa si distantele sunt mari, ce atatea drumuri si timp pierdut!?… cred ca ultimele cateva saptamani au dat-o peste cap… vazandu-ma acasa pentru o zi, maxim 2 (odata cred ca nici nu ne-am vazut … doar am vb de 2 ori la telefon).

dar sa incepem cu inceputul…

Craiova – Cluj… drum relativ plictisitor pana la Simeria, iar de acolo… „distractie” in compania celor mari…

* o tanti rea… la propriu mai… imi povestea ca a lucrat in armata romana nush cati ani… ca are permis de port arma, si cu toate astea, cu cateva zile inainte, in trenul Cluj-Simeria… pe timp de zi… o tipa a incercat sa ii fure banii. Nu vreti sa stiti cat de tare a fost batuta gagica tupeista… anyway, vazandu-ma mai slabuta si fara vlaga la 2 jumate dimineata, respectiva „militareaasa” s-a gandit ca ar fi bine sa stam amandoua in acelasi compartiment si sa mi se planga tot drumul de acelasi incident…

Norocul meu a fost ca am mai nimerit in compartiment inca 2 baieti. Unul mai linistit, dormea, cu dulapul langa el (glumesc… dar avea un rucsac cat casa) si inca un tip caruia nu stiu cum de i-am dat eu de inteles ca am chef de vorba si s-a gandit sa-mi povesteasca cum e prin Italia (ca el acolo sta de fapt) si evident… sa faca  ce stiu romanii cel mai bine, sa se planga de conditii si diferente.

Si cand credeam ca nu ma poate plictisi mai tare, cand credeam ca a terminat, a inceput sa-l barfeasca si pe pustiul din stanga, care dormea linistit. Atunci mi-am intors si eu atentia catre el, iar tipul (simtind probabil priviri aruncate asupra lui) s-a trezit. A mormait ceva in alta limba si a scos biletul… Vrand neaparat sa scap de  trupa plictisitilor de pe scaunele din fata si nah… fiind singura dintre noi 3 care stiam engleza, m-am bagat in seama sa-l ajut pe tip cu directiile. Asa am aflat ca e norvegian, si de cateva luni e pe drumuri. Ce? ne-am gandit toti… dar tipul a continuat ca in iunie a absolvit facultatea si a decis sa-si faca un cadou…  si a plecat in eurotrip… singur… si dupa 6 luni a ajuns si in Romania in drum spre Sibiu. Profitand ca pustiul nu vorbea romana , cei doi vorbareti de mai devreme… in spirit romanesc (cum altfel)… au inceput cu critici (e inconstient, e nebun… a plecat in lume sa cheltuie banii parintilor in loc sa-si ia o slujba…)… numai eu ii admiram curajul si nu am putut sa ma abtin sa nu-l intreb „but… don’t you have friends?”… la care tipul a replicat printr-un ras si compatimindu-se singur „I have boring friends!”. Apoi a mai durat un minut si trenul a oprit in statia unde norvegianul nostru trebuia sa schimbe spre Sibiu (statie al carei nume nu am putut sa-l pronunt nici cand am stiut care era). Astfel in 2 timpi si 3 miscari a fost cu rucsacul in spate si jos din tren… si pana sa ma dezmeticesc eu sa cer ceva date de contact, trenul s-a si pus in miscare. Acum regret povestile pe care le-am pierdut (baiatul vizitase deja Asia, ceva din Africa si mare parte din Europa)… si nu neg ca mi-ar fi placut sa aflu deznodamantul eurotrip-ului… dar hey, asta e un imbold sa ne punem si noi planurile de plimbare prin europa in aplicare… si… poate… ne intalnim prin Europa!

Deci revenind cu gandul in tren, am ramas cu plictisitii mei si nerabdatoare sa ajung la Cj (cica ma astepta ceva (frumos). Dupa o intarziere de vreo jumatate de ora s-a intamplat si asta… si… e cu totul alta poveste, pentru alta zi, si alta stare de spirit…

Ne trebuie kit de partie?

Mais biensur!

De ce ne trebuie ceva clar si bine stabilit?… pai… cei care recunosc ca in poza nu e rucsacul meu, pot subscrie ca anu asta, pe Transfagarasan, la urcare, rucsacul meu a facut POC!

Si ca sa nu se repete intamplarea, data viitoare imi pun in el, doar ce urmeaza:

• in primul rand, o bluza cu maneca lunga, de schimb (cu siguranta o sa transpir si s-ar putea in pauza de masa sa racesc)
• pe locul 2 ar fi cagula, windstopper-ul (never leave home without it in winter) si un fular (just in case)
• mai apoi, mancarea… muuulta, dar muuulta ciocolata… 2-3 mere… o st. apa (ceai/cafea daca am termosul) siii… 1/2 litru de Alex cu cola (daca sunt pe partie cu voinicii mei)
• la capitolul utile bagam mobilul (in primul rand… altfel cum sa-i povestesc lu’ mama acasa ca mi-a reusit prima saritura?!), o frontala (ca deobicei ne prinde noaptea), un walkie-talkie (ca ne place sa ne aventuram), o surubelnita, ceara (daca trecem pe la un snowpark) si o camera video/foto (ca Alex spre deosebire de noi, se tine super bine pe schiuri)
• alte chestii care le mai luam din cand in cand, depind de situatie – protectii (casca, genunchiere, protectie pt coloana), daca suntem incepatori si chiar ne aventuram  (desi n-ar trebui lasate acasa in nicio situatie!)- o pereche de pantaloni de trening, o pereche de sosete, ghetele si un tricou in plus, daca avem de gand sa ramanem undeva peste noapte.
• aaaa…. siii… pentru cei care citesc asta si se intreaba unde imi e echipamentul de snowboard (costumul), placa, boots-ii, ochelarii, caciula si manusile… surpriza… PE MINE!!! … siii… daca uitam ceva acasa, nu uitam sa avem tot timpul ceva bani la noi… ne ajuta in orice situatie. Daca nu sa cumparam/inchiriem cele necesare, macar sa bem un vin fiert sa uitam de belele.

Acum nu-mi ramane decat sa imi iau un rucsac nou, sa ma uit aici sa vad cam ce isi iau si ceilalti la ei si sa imi fac bagajul pentru Snow Explosion

Six Pack REVINE

Sau mai bine zis, A REVENIT deja! Si din orice punct de vedere am privi, SIX-PACK-ul e mereu ceva bun 😉

Ca sa vedeti cat de prietenoasa e gasca Snow-Explosion si evident, datorita celor cateva sute de tineri deja inscrisi, promotia Six-Pack a revenit! Cica nu are legatura cu six-pack-urile de bere… dar daca stau bine sa ma gandesc, a avut deja… pentru ca vineri, 6 NOV, s-a relansat promotia in Bucuresti, cu un super party in Goblin, si am auzit ca a fost udata cu six-pack-uri din toate categoriile de bere… deci daca vrem, se poate!

Revenind acum la subiect, promotia este valabila intre 07 -14 NOV 2009. Ce spune promotia? Pai… ca daca ne combinam 6… da… ca la cartela… avem fiecare reducere 20 euro din costul excursiei. Deci in loc de 200 si 89 euro, am plati 200 si 69 euro. Parca deja suna mai bine, nu?

Oricum, ca sa va scutesc de calcule si alte cele… si sa-mi incant defectul de profesie putin, am gasit eu cateva chestii ce am putea face fiecare cu cei 20 euro economisiti:

– platit o luna caminul

– baut aprox 6 six-pack-uri de bere

– tren Craiova-Cluj dus-intors + 1 meniu dublu cheese mare de la McD pentru drum

– 2 abonamente la filarmonica

– cumparat motorina pentru vreo 400 km

– dat 3 ture cu parapanta

– iesit cateva seri in oras

– 8 bilete la teatru

– cumparat 15 trandafiri prietenei

– platit factura la vodafone

– abonament o luna la sala

– un bilet de concert

– cumparat un skate de prost-gust din Selgros

– plimbat 5 ore cu barca pe lac

– cumparat o pereche de blugi

… nu mai stiu… mai ziceti si voi…

Uite inca una… daca sunteti cuplati 5-6 pe o masina in drumul catre evenimentul Snow-Explosion, cei 20 euro economisiti/persoana, cam acopera o buna bucata din transport. Nu suna a afacere buna?

Iar daca nu dispuneti totusi de 5 prieteni binevoitori sa mearga cu voi in excursie, puteti intra pe forumul Snow-Explosion, unde puteti sa va cuplati cu tineri necunoscuti care se afla in aceeasi situatie ca si voi… Tot ca la cartela… (Hai ca si asta suna bine…)

Si daca din diverse motive nu prindeti promotia six-pack dar mergeti, puteti oricum sa intrati pe forum sa va cuplati (deci sa fie clar… tot cuplatul asta, e numai pe ideea cartelei) pe acolo mai multi sa iesiti mai ieftin la transport. Pentru asta facem noi cinste acolo!

Pe ideea asta se lansase parca si o campanie pentru decongestionarea traficului in capitala… Se indemna cuplatul (cartelaaaa!!!!) in masini… cam ce va spuneam si eu pe aici… Asa-i ca suntem cetateni model?!? 😛

Toate astea fiind spuse… Bafta… Spor… DON”T break a leg (ca nu suntem in teatru) … si… ne vedem pe partie!

Pupici

Snooow (‘cause i’m TNT… watch me explode!)

E dimineata… soarele nerabdator sa ne vada pe partie ne bate in geam deja de vreo jumatate de ora… in final ne trezim. Noi… astia mai „norocosi” care am prins camerele cu geam spre rasarit. Restu’… restu’ o sa piarda micul dejun… ca si ieri de altfel. Dar ca sa vada ca totusi suntem de treaba, mergem sa le dam si lor trezirea inainte sa terminam mancarea… Nu de alta dar suntem solidari cand vine vorba de durerile iernii, iar laptele cald de dimineata e bun pentru oase (tradus in limbajul nostru… bun pentru cazaturi).

Odata toata gasca adunata si masa stransa, incepem sa ne facem planuri pentru o a doua zi fructuoasa pe partie.  Alex vrea un kicker, Mihai vrea concurs de viteza pe 3, iar cristi cu Cip vor sa incercam tentativa de halfpipe gasita ieri in padure. Putin reticenta la planurile baietilor si fiind incepatoare in ale board-urilor, ridic mana timid, ca la gradinita, si zic: „Nu incepem si noi usor?… La incepatori?”. Apoi afisez un zambet idiot, poate poate ma ajuta la ceva. 😀 Asteptam ce-i drept si ceva sustinere din partea fetelor… dar cum lor le ajunsese o zi de incercat schiuri… si nu le paruse niciun instructor mai atragator decat restu’, isi facusera deja planuri pentru toata ziua: „Noi mergem sa cunoastem statiunea!” (tradus de Cos drept „cate un vin fiert in fiecare carciuma, sa ne imprietenim cu localnicii”).

Gasindu-ma mezina grupului, fara sustinere si cu moralul la pamant, ochii imi fug dintr-un colt intr-altul evitand priviri, intrebari sau raspunsuri… moment in care Christian ma bate pe umar si-mi sopteste: „Come on!… Cheer up Brandi!… You always were one of the guys anyway!”. „Mda… right!” zic si eu cu jumatate de gura si lipsita de entuziasm (sa zic mersi ca nu ma pune totusi nimeni sa fac armata, nu?). Dar nu dureaza mult si zambetul face cumva sa-mi revina pe buze,  curajul in ochi si placa in mana. Asa ca ne aruncam in rucsaci cateva dulciuri pentru pranz, 2 mere si 1l de „lichid”. Zic „lichid” ca nu stiu ce era acolo. Numai Cip stie, maestrul care a combinat aromele de tarii cu sucurile si alte cele, de a iesit o bomba care se dovedeste a fi numai buna pentru partie, cand vantul ne taie fetele, ceata e din ce in ce mai deasa iar noi avem nevoie de curaj sa ne avantam cu tupeu prin padure.

Dar, dupa cum ziceam, suntem viteji… si le dovedim pe toate. Ma rog, baietii… eu… mai mult sau mai putin -> Sar pe kicker fara sa cad… weeeee… stiu, nu suna foarte impresionant, si nici saritura nu e foarte artistica… dar hei… macar nu mai cad in cap… e totusi un progres pentru mine . Pe tentativa de halfpipe… imi cam rup un pic oasele (damn gravity!) dar o iau ca pe un masaj… eram constienta ca odata ajunsa in aer ma pierd si pic ca bolovanu. De viteza ce sa zic… am 50 kg (cu tot cu televizoru’ in brate) si vantul e de partea mea. Nu ies prima, dar macar intrec 2 dintre baieti (Ei s-au oprit de fapt sa se bage in seama cu 2 fratuzoaice… dar asta nu-mi diminueaza mie meritul, asa-i? :D).

Si dupa toate astea, vine seara. Noi inca ne dam… sub nocturna… si parca tot nu vrem sa ne oprim din goana dupa adrenalina. Dar denivelarile adanci din zapada, ascunse bine de umbrele noptii, au un mod brutal de a ne face sa intelegem mesajul partiei: „ZIUA ne dam… seara PETRECEM!”. In final (cand fundurile noastre incep sa se planga mai tare) ne prindem de idee si o gonim spre camere. Ne ia cam o ora sa bifam pe lista un dush si-un boltz… dupa care, deja cu chef de dans prin vene (sau vin rosu, inca nu ne dam seama de diferenta), ne facem aparitia la party.

Iar la party… eheee… trebuie sa fiti prezenti… ca nu se povesteste. E una dintre petrecerile care… Hai sa zicem doar ca NU DAM DIN CASA. Si punct!

And that was the begining of a beautiful friendship ->

Daca vreau sa mai merg?… bineinteles… acum vreau sa ma duc in cea mai tare excursie din iarna asta (ma rog… cea mai tare pana la cea din feb/martie care o organizeaza tot baietii de la Snow Explosion)… si poate o sa mai scriu un articol dintr-asta.

Daca vreau sa fiu blogger-ul excursiei?… Cum as putea zice ca nu?!… Da… Chiar as putea… sa fiu blogger-itza Snow Explosion …

Tot Snow Explosion… dar mai in detaliu

Nu, nu am castigat excursia… dar cumva tot fac eu sa ajung acolo… mai sunt concursuri. Imi zisese cineva sa-mi vand laptop-ul… si de banii aia o sa pot merge la amandoua excursiile Snow Explosion + trip-ul cu AE la Jasna de pe 19. Cum ar fi… 3 saptamani incontinuu la munte… (si cel mai important… nu in Romania) … vis!… Mda… si vis ramane deocamdata, ca laptop-ul nu-l vand cu siguranta… I kinda need it… work work work! Anyway… am numai ganduri pozitive si pana pe 20 noiembrie mai e mult. Vreau sa merg… si vreau sa mergeti si voi cu mine 🙂

Unde?          In Austria, mai exact Ossiach, pe muntele Gerlitzen. Pentru imagini din zona, surf the web: http://snow-explosion.com or… just gogle it

Cand?          5-12 dec sau 12-19 dec . Sunt 2 variante… o saptamana fiecare, in functie de dorinte

Cum?           Cu avionu, masinile sau autocarele… Noi personal cred ca o sa mergem cu ceva masina

Ce?               Totul… Avem inclus cazarea,  masa (dimineata si seara), ski pass-ul, asigurarea medicala (care trebuie sa o avem oricum cu totii cand iesim din tara) si accesul la centrul de relaxare (sala jocuri, piscina, sauna etc.). Nu este in schimb inclus transportul de care vorbeam mai sus, fiecare alegandu-si varianta proprie.

De ce?        Pentru ca e de vis… pentru ca sunt cateva sute de tineri ca si noi… pentru ca e distractie (exact ce cautam la varsta noastra)… pentru ca sunt 51 km de partie…15 telescaune… 100 tunuri de zapada… Si daca stam sa calculam, nu stiu daca ajungem la numerele astea pe toata Valea Prahovei (deh… iar ma iau de numere… defect de „meserie”).

Cat?           Asta ca sa nu ies din sfera numerelor… si sa va spun ca toata distractia de o saptamana din Austria intra intr-un mic pret de 289 euro. Si nu zic mic ca ar fi el cine stie ce pomana (departe de mine gandul… dat fiind ca sunt studenta fara job… ) dar am fost realista si am comparat cu preturile si conditiile de la noi (Predeal). Mi-am configurat o excursie de pe 12 pana pe 19 decembrie la o vila de 4 stele, in regim demipensiune… cu skipass… si fara alte activitati (ceea ce nu se compara oricum cu sauna din pachetul celalalt). Totalul m-a ajuns aproape de 2000 ron… ceea ce inseamna cu aprox 70% mai scump… si sa fim seriosi… conditiile nici nu se compara… nici la cazare, nici la instalatiile de pe partie si nici la calitatea acestora.

Pentru si mai multe detalii… http://snow-explosion.com

So… bottom line… I’m in… how about you?

diana cristina: asta seara – club NRG(in campusul facultatii de mecanica)-HALLOWEEN PARTY pentru toti cei costumati,bauturi din partea casei si multe premii

Gata si excursia pe Negoiu

Plecare, vineri dimineata… ma rog… fiind vorba de noi, mai dupa-amiaza… am ajuns in Pitesti, am mancat… am trecut prin Curtea de Arges, am mai facut ceva cumparaturi… si directia Transfagarasan. Punctul de stop cu masina, Piscul Negru… de acolo, rucsacul in spate, traseul triunghi albastru si dupa 4 ore am fost sus la Refugiul Caltun. Da… stim… 4 ore, pentru urcarea a aproape 1000 m altitudine este un pic prea mult… ar fi trebuit sa scoatem mai putin… dar avem cateva scuze bune… in primul rand, atat de bine semnalizat este drumul, ca am gresit traseul… am urcat 140 m, k apoi sa-i coboram (asta ne-a mancat putin timp)… tineti minte pentru viitor (noi cu siguranta): dupa ce traversati raul, drumul se bifurca in zona cu jnepeni in apropierea a doi brazi inalti… nu mergeti inainte ca noi, ci urmati la stanga triunghiul albastru (daca nu se vede, cautati bine)… apoi,  ne-am luptat cu ceva dureri de genunchi (deh… am imbatranit… hehe)… si daca tot eram in zona, de ce sa nu mancam si niste afine. Am ajuns in final cu bine la ref, apoi a venit intunericul, si cu el ploaia. Primisem vesti proaste de la meteo cand am plecat… a doua zi ne asteptam la ce e mai rau, dar nimic nu ne-ar fi impiedicat sa ajungem pe varf. Asa ca ne-am trezit voiosi, am mancat si am luat drumul catre creasta… banda rosie. La rascruci, aceleasi semne de tabla de pe vremea cand facea mama alpinism, numai ca roase de vreme si rugina, deci total nefolositoare. Noroc am avut ca totusi cuiva ii placuse pictura si vopsise pe pietre destule marcaje ale traseului incat sa nu mai gresim. Asa ca am tot mers pe banda rosie, am trecut prin Strunga Dracului, care este bestiala apropo, si intr-un final am ajuns in varf… Negoiu, 2535. Dupa un sfert de ora de facut poze ne-au mai acompaniat cateva grupuri de turisti de prin Sibiu si Brasov, in mare veniti de la cabana Negoiu. era inca devreme si ca sa nu ne plictisim ne-am lipit de un grup ce pleca inapoi catre cabana. Eram constienti ca nu avem timp sa facem traseul pana la cabana, apoi varful din nou si intoarcerea la Caltun. Asa ca dupa vizitarea Acului Cleopatrei (erau 2, dar unul a cazut in ’77 la cutremur… ne-am interesat noi…) am mai coborat putin… pana la cota 2200… unde ne-am lipit de alt grup care urca spre varf. Stiti cum sunt cainii la munte… se iau dupa turisti pe trasee… eh, cam asa eram noi… Odata ajunsi in varf… again… am mai facut ceva poze, ne-am gasit prieteni comuni, am povestit despre pustiul englez care tocmai il intalnisem pe traseu si apoi am luat-o la vale, de data asta pe banda galbena, pe Strunga Doamnei. Apropo de pustiul englez… s-a conversat cu Telex in franceza si astfel am aflat ca e de pe undeva de pe langa Londra si a facut autostop-ul pana in Romania… cat i-a luat?… 6 saptamani… da… exact… my kind of thinking… if i were a guy… hehe… m-am gandit sa fug repede pana la cabana la Negoiu sa-l mai prind, dar nu eram foarte atragatoare in pantalonii lu fratemeo de munte si geaca de iarna… si m-am lasat pagubasa…

Revenind la poveste… am coborat la refugiu, unde am gasit oameni noi… Baietii si fetele de la Alpin Club Brasov si imediat dupa inca 3 cehi din Praga. Dupa ce am stat putin la povesti si am aflat despre fiecare grup ne-am pus la somn, cu gandul la urmatoarea zi. Zi care nu a venit foarte repede pentru mine ca nu prea am dormit… poate pentru ca toti se foiau… poate pentru ca imi inghetasera gleznele… poate pentru ca cehii de langa mine sforaiau in cor… nu stiu… cert e ca m-am trezit dimineata mai obosita decat seara cand ma pusesem la somn. A venit si ora 10, Brasovul a plecat spre Negoiu, iar noi spre Balea Lac… traseul banda rosie, dar directia opusa. Am plecat grabiti si am lasat cehii in urma pentru ca spre deosebire de ei noi trebuia sa ne si intoarcem la ref si apoi sa coboram la Pisc pentru a lua masina si a merge acasa. Pe drum am intalnit multe grupuri de turisti, unii mai prietenosi … altii mai putin prietenosi.   Am ajuns si la Balea, am mancat o ciorbita de vacuta (eu) si apoi am grabit pasul inapoi ca aveam drum lung de parcurs. Nu stiu daca eram mai entuziasmati la intoarcere… sau stiam deja traseul… sau prinsesem forta de la mancare… dar am facut 2 ore in loc de 3 si astfel am castigat ceva lumina pentru drumul cu masina. Ajunsi iar la refugiu am mai facut schimb de numere de tel cu un grup de tineri din Alba Iulia care au parut entuziasmati de urmatoarea noastra iesire de peste 2 saptamani pe Omu si au vrut sa ne insoteasca, ne-am strans bagajele si am pornit la vale. Ce urcasem in prima zi in 4 ore am coborat acum in 1:30. Si castigand astfel timp am avut suficient incat sa ne hidratam un pic la terasa la „Cota 1200 Piscul Negru”. N-am adunat cat am urcat si coborat in cele 3 zile la munte… nici in ore si nici in km, daar… picioarele noastre zic ca e de bine.

Noi am fost echipa de la Akademos Alpinism Acrobatic Craiova: Brandi a.k.a. Inima si ficatul… Telex a.k.a. Creierul… Andrei a.k.a. Ochiul si Mihai a.k.a. (unknown organ yet). Am avut un weekend plin… Piscul Negru – check… Ref si Lacul Caltun – check… Strunga Dracului – check… Vf Negoiu – check… Acul Cleopatrei – check… Strunga Doamnei – check… Balea Lac – check

Acum mai am o singura intrebare…  CINE MA CAZEAZA SI PE MINE WEEKENDUL URMATOR LA CLUJ? 🙂

Bilant de vacanta la mare!

Fuse fuse si se duse!

Si ne-am intors si de la mare… distractie mare distractie… exact dupa cum preconizam … fiecare dintre noi s-a distrat in felul lui… si si-a acordat cel putin cate o placere… fie asta o baie in mare… o tigare mai tare… o bautura mai spirtoasa sau o femeie mai frumoasa.

Dar, sa o luam cu inceputul… vineri seara… bagaje peste bagaje… alergat pe la prieteni dupa saci de dormit… mers in Irish si inceput petrecerea… Vine ora 3… vine trenu… si ne imbarcam spre Mangalia. Usor usor am facut cumva sa ne mutam toti, oficial, in acelasi compartiment, si ne gandeam cum sa facem sa pierdem productiv aproximativ 10 ore de mers cu trenu’. Baietii au gasit un mod inedit de a agata fete pe culoar… ( Asta nu mai povestesc ca e pe youtube deja… he he… ) iar noi restu… am mixat filosofia cu alcoolul si a iesit o dezbatere despre „Cea mai frumoasa istorie a fericirii”… nu vreti sa stiti! …  Au trecut orele de tren (plus intarzierile de rigoare) si in final am ajuns la Mangalia, unde, din prea multa bunavointa, ne asteptau Dan si Adi cu masinile sa ne trasporte pana in Vama (thanks guys!). Odata ajunsi acolo si corturile gata instalate, am pornit prin statiune sa ne familiarizam (cei noi) cu nisipul de pe plaja si tarabele de hamzii.

Apoi a venit seara… Era ziua mea, dar ca de obicei, s-a ales praful de orice planificat anterior, asa ca in drum spre stuff ne-au atras chopper-ele parcate in fata la Pirati si a trebuit sa ne oprim sa bem o bere. Intr-un final ne-am reunit tot grupul, am stat la masa cu un preot tanar, prof de religie, din sibiu care isi acorda si el ca tot omul, placerile vietii: o muzica buna (rock on!), o fata frumoasa langa (sotia cred, daaaar, chestia cu frumusetea e subiectiva… he he) si 2 litri de vin adus de acasa… am mentionat ca era beat?… he he, dar nu ne-a deranjat, eram in vama… plus k in cinstea celor 23 de primaveri am primit cadou de la el o rugaciune pentru calatorie (d’alea cu poze de se vand cu 2 lei prin tren… ha ha)… gestul a fost notat si apreciat.  Dar… bineinteles ca cineva trebuia sa imi strice seara… si… am primit un telefon… si… m-am bosumflat… dar mi-a trecut repede… datorita unor urari direct de peste hotare si a grupului din Cj care au aparut fix la locul potrivit, la momentul potrivit. Si am uitat tot… si am mers la stuff… si ne-am intalnit cu Ursa, Dan etc. … si am inceput distractia… si am dansat… si am facut baie in mare… si am dansat iar… si iar am facut baie… si am baut… si iar am dansat… si ne-am mai contopit cu marea de cateva ori… si am mai dansat putin… si ceilalti s-au distrat pana dimineata, iar eu am incheiat seara intr-un mod fabulos: la 2 si ceva am mers sa ma schimb de hainele ude… si… am ramas in sacul de dormit pana dimineata… am adormit… DA… STIU… am pierdut rasaritul fix de ziua mea… lame!… Cred ca acum la 23 ani incep sa imbatranesc … ha ha ha…  Si nu ma ofticam… daca nu pierdeam rasaritul si a doua zi… si a treia…   Anyway… a doua seara a fost si mai fun… ne-am reunit pe plaja la dans cu ceva prieteni proaspat ajunsi din Craiova, Cj, Buc si alti prieteni noi… (cum il chema Razvan pe tipul ala… mazare?)… Urmatoarele zile, party-ul de la Tuzla si poze… to be continued…

Party… party… party people!

Si dupa cum ne-am obisnuit deja cu petrecerile… se anunta una mare mare… la mare! … Booha College Beach Party!… CAND?… magica zi de 9 august 2009… UNDE? Una dintre cele mai frumoase plaje virgine de pe litoralul romanesc –> plaja Tuzla… intre Costinesti si Eforie (de fapt n-am fost nicodata acolo, dar google is my friend!)… CUM? tren, masina, microbuz, picioare, fiecare cum poate, cum il lasa buzunarul si simtul aventurii… DE CE? Pai… de ce nu! 300 tineri din toata tara, muzica buna, intrare la party 20 ron si OPEN BAR… eu zic ca suna bine!

Si ca sa citez un prieten… noi suntem „parti pipal” adevarati, si nu ne multumim cu una, cu doua, nopti de distractie. Deeeeeci, incepem mai din timp… pe data de 7.08 suntem deja la mare asteptand staff-ul Booha College siiiii… serband primele 23 veri fermecate din viata mea! Ca o sa fim in Vama, in Costinesti sau Tuzla, e mai putin relevant…  O sa fim cu corturile… cu prietenii… si cu mult chef curgand in vene… Si cum sunt o fire sociabila… everybody is invited..!

So… ASHES TO ASHES… DUST TO DUST… LIFE IS TOO SHORT… SO PARTY WE MUST!

Friendship is best (10% luck… 20% skill… 15% concentrated power of will… 5% pleasure… 50% pain… and 100% reason to remember the name)

Nu avem bani… nu avem influenta… si nici afaceri de milioane. Suntem doar niste pusti de 20 si ceva de ani care au fost probabil, la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Dar de ce sa fie acestea motive suficiente ca vocea noastra sa nu fie auzita? Totusi poate n-as fi atat de indignata, daca in presa scrisa si la televizor nu eram jigniti intr-un limbaj demn de usa cortului. Poate nu suntem noi copiii lui Einstein, dar inainte ca domnul Adrian Mititelu sa ne mai eticheteze in public “aurolaci si drogati care facem sex in grup in baruri”, l-as invita sa ne testam nivelul de inteligenta impreuna. Nu scriu aceste cuvinte sa-l critic pe domnul Mititelu… departe de mine gandul… scriu pentru ca ADEVARUL ESTE SUBIECTIV si vreau sa-l spun PRIN OCHII MEI.

Nu spun povesti si nici nu vorbesc din auzite… Imi spun parerea si scriu din experienta personala, din noaptea de vineri spre sambata – 19-20 iunie 2009. Nu stiu ce s-a intamplat inainte de venirea mea la pub… si sincer, nu vad de ce ar trebui sa fie problema mea… sau de ce ar trebui sa sufar eu vreo consecinta. Am ajuns in fata Pub’s Pub in jur de ora 02:30 dimineata. Am coborat din taxi si mi-am salutat prietenii. Era o atmosfera calma (cred ca se adevereste sintagma “liniste inaintea furtunii”). In afara barului erau in jur de 10-15 tineri care iesisera la aer din aglomeratia de fum, rezemand ceva ziduri si borduri in grupuri de prieteni. L-am remarcat si pe domnul Mititelu in fata portii sale, insotit de 3 tineri. Nu le-am acordat atentie prea multa pentru ca nu pareau agitati si nici cu idei amenintatoare. Asa ca mi-am luat la revedere de la cativa prieteni care plecau spre parc si am coborat sa gasesc si restul grupului. Ne-am salutat, am comandat ceva, si pana sa apucam sa ciocnim am auzit pasi repezindu-se pe scari in jos. Cei din jur au inceput sa se agite si nu a mai durat 1 minut pana sa-si faca aparitia in bar, tinerii care mai devreme il acompaniau pe domnul Mititelu. Au inceput sa strige injuraturi si jigniri in stanga si in dreapta, sa impinga si sa indemne fizic si verbal clientii barului catre afara. Unul din ei (supraincarcat cu testosteron ma gandesc eu) si-a aratat partea animalica mai proeminenta dand cu pumnul in statie, oprind muzica, si aruncand cu scaune in mijlocul nostru. Nu stiu daca ati vazut cum arata scaunele din Pub’s Pub, dar credeti-ma… sunt grele. In momentul acela, panica mai devreme creata, s-a intensificat si singurul lucru care si-l dorea toata lumea era sa iasa afara. N-am mai indraznit sa ridic ochii din pamant si am grabit si eu pasul. Singurul obiect care ma impedica in drumul spre iesire era scaunul care mai devreme fusese aruncat si acum zacea, crapat, pe jos. M-am aplecat sa-l ridic, moment in care o voce din dreapta imi zice “lasati domnisoara ca il ridicam noi”. N-am bagat de seama si l-am ridicat totusi… ca apoi sa-mi ridic ochii si sa vad ca “politicosul” era fix cel ce-l aruncase mai devreme spre noi. M-am gandit in momentul ala: “sa-i multumesc ironic pentru ca nu m-a lovit cu scaunul sau ca totusi a vrut sa-l ridice?”. Am vrut sa-mi pun si in vorbe gandurile, dar am fost grabita de prieteni catre iesire, de frica sa nu patesc ceva. Ajunsi afara, am fost speriati de atmosfera si ne-am retras catre biserica. N-am fost atenta la nimic in jur preocupandu-ma numai siguranta propriului grup si gandul ca 2 dintre prieteni erau de negasit. Odata ajunsi in siguranta, si cei doi prinsi de pe drum, am putut sa imi intorc privirea si sa surprind cel putin una dintre agresiuni in fapt. Ceea ce mi-a atras atentia si mi-a captat ochii pentru cateva secunde cel putin (in timp ce unul dintre prietenii mei suna la 112) a fost imaginea unui cuplu prins in mijlocul intamplarilor. Ea a fost in regula, dar el s-a ales cu nasul spart. De ce?… Pentru ca mergea pe aceeasi parte a strazii cu batausii?… Pentru ca o tragea pe ea, mai tare de mana incercand sa o scoata in siguranta din imbulzeala? Tinerii s-au imprastiat rapid si strada a ramas aproape goala. Am trecut si noi strada sa vedem daca putem ajuta cu ceva pe tanarul deja plin de sange. “Batausii” s-au urcat si ei rapid intr-un Jeep negru si au gonit-o de la locul faptei… dar nu inainte sa ne “sugereze” sa plecam daca nu vrem sa ne luam si noi bataie. Am bagat o scuza ca ne asteptam taxiul si am sunat din nou la 112 comunicand un nou punct de intalnire cu politia pe motivul amenintarii anterior primite. Am plecat usor spre noua locatie sa nu dam de banuit, cand au trecut in goana pe langa noi Politia si Jandarmeria. Ne simteam ca intr-un film american rasuflat in care organele de ordine ajung intotdeauna dupa ce toata actiunea s-a terminat. Evident ca nu au mai gasit pe nimeni. Nu am facut gesturi sa atragem atentia, am mers cuminti la noul punct stabilit si am asteptat acolo. Intre timp ne-am intalnit cu cateva grupuri de tineri, care luasera de asemenea parte la “distractie”, fiecare povestind cum, cand si daca a fost agresat. Am dat cu parerea despre cele intamplate si am asteptat impreuna agentii de politie Spre surprinderea mea am aflat ca unele dintre fete au fost agresate si fizic, nu numai verbal. Asa se face ca in momentul in care a ajuns politia eram plina de repulsie si trebuia sa ma descarc… dupa ce am povestit cu totii, in mare, cele intamplate, agentii ne-au sugerat sa mergem sa declaram la sectie, altfel ei nu pot face nimic. Am intrebat daca are rost, daca se rezolva cu asta ceva, si am primit ca raspuns ca se va ancheta. Parerea majoritatii tinerilor prezenti a fost ca nu are rost, ca oricum nu se va face nimic. Unii dintre ei admitand ca au fost agresati fizic, au refuzat categoric sa mearga la sectia de politie pe cand altii incepeau sa tremure cand zareau un jeep negru trecand pe strada, motivand ca poate sunt “batausii” si daca ne vad vorbind cu politia, ne vom creea probleme. Asta a fost inca un moment de maxima luciditate in care am realizat ca sentimentul asta de frica si lipsa de incredere nu ar trebui sa existe… cel putin nu la varsta asta… Pai dupa toate astea domnilor agenti, va intreb, cu tot respectul, daca nu este SIGURANTA… de ce ar fi INCREDERE? Am plecat totusi spre sectia nr. 1 de politie. Am ajuns in numar de doua ori mai mic, dar am ajuns. Am stat pana la 7 si ceva dimineata, am dat declaratii si agentii au parut ca ne baga in seama (desi unii ne spuneau sa asteptam, altii ne trimiteau acasa ca ne “terminaseram treaba”). In momentul ala nu stiu cat ne mai interesa nasul lui Bogdan sau gatul lui Marius… era ceva deosebit… Nu ne mai interesa ca masina mare neagra era parcata in spatele sectiei, nu ne mai interesa ca pe hol ne intersectam privirile cu “batausii” si nu ne mai gandeam nici ca e posibil sa se adevereasca temerile celorlalti si sa ne cream alte probleme. Eram un grup de tineri care ne sustineam o cauza. Eram acolo, si eram impreuna… cu gandul ca daca nici noi nu sarim in apararea propriei persoane, de ce sa asteptam asta de la altii!?… daca la varsta asta nu suntem capabili sa ne ridicam si sa ne sustinem punctele de vedere, atunci ne meritam soarta. Am observant ca toti dau vina pe tara… si eu mai fac asta din cand in cand. Dar am stat si m-am gandit… mare greseala… pentru ca daca nu incercam noi sa schimbam ceva, cine sa incerce oare!?

Poate nu am ajuns nicaieri cu punctul nostru de vedere, poate nu am luat nicio atitudine cu declaratiile depuse… ce zic eu… poate nici nu le-a citit nimeni… in final, poate chiar nu am rezolvat nimic si colegii nostri au avut dreptate. Dar… cum mi-a zis cineva astazi: chiar daca nu reusim, frumusetea consta in incercare. Noi am fost acolo, stim ce s-a intamplat si suntem mandri ca MACAR AM INCERCAT.

Imi placea sa ma joc

Iar nu pot sa dorm… o noapte alba… uitasem cum e… si cineva mi-a adus aminte de ei… de el. Da… am ajuns exact, de unde acum un an si jumatate plecam… dar imi place sa cred, mai matura si mai inteleapta.

Desi viata e simpla, se pare ca oamenii au darul de a o complica. Era frumos sentimentul de liniste cand eram copii, cand nu aveam de luat decizii (inafara de culoarea jucariei pe care mama urma sa ne-o cumpere) si nici griji (decat cand o pierdeam sau se strica). Daca stau bine sa ma gandesc, sentimentele se aseamana… nu spun ca el a fost jucaria mea… doar ca imi amintesc sentimentul care ma incerca atunci cand „ne jucam”. Bine… spun ca a fost jucaria mea… dar si eu a lui. Si cand ne saturam de seriozitatea lumii si de presiunea vietii, ne refugiam in jocul nostru. Si era frumos… pentru ca pentru o clipa uitam de tot… eram copii… eram prieteni… pana am realizat ca e un joc si nu poate avea decat un castigator… Era momentul meu sau momentul lui… atunci parca am inceput sa ne „luptam” unul impotriva celuilalt… am uitat de joc… am uitat sa ne jucam. Atunci s-a stricat nu numai jocul, dar si noi… prietenia noastra. Dar inainte ca cineva sa fie invingator, am incetat si lupta. Constient sau nu… am decis bine… pe viitor loc de salut, si de ce nu, din nou, de joaca. De data asta orgoliul a castigat numai pe jumatate… in trecut… orgoliul asta al meu m-a costat cea mai buna prietena… de tot… fara priviri… fara salut… fara regrete. Sau cel putin asa ziceam atunci. Acum… nu ca regret, ca vorba ceea… am facut ce am crezut de cuviinta la momentul respectiv… dar sunt curioasa cum ar fi fost… acum ca Sim e la Oradea, Iohan la Cluj, iar ceilalti de pe aici (Flo, Diana, Mihai si Razvan) au propriile probleme care ii complesesc… But then again!… am crescut, nu mai suntem copiii egoisti care eram odata… desi acum ca tot a fost 1 iunie recent, mi-e dor sa ma joc… in mod special cu el, cu jucaria mea preferata